marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIE160 de milioane de euro vor intra în județul Călărași, până în...

160 de milioane de euro vor intra în județul Călărași, până în 2020, prin programul PNDL 2

- Advertisement -

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a prezentat recent situația proiectelor depuse de administrațiile locale din județ pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, 2017-2020, nu mai puțin de 218 proiecte fiind depuse la acest moment la nivelul Ministerului Dezvoltării.

„Până în prezent au fost depuse 218 proiecte pe PNDL la Ministerul Dezvoltării, însumând 950 milioane lei, din acestea fiind bugetate, de principiu, în această a doua etapă de finanțare, 137 de proiecte în valoare de 752 milioane lei (160 milioane euro). Proiectele vizează construcții de școli și grădinițe, modernizări de drumuri și iluminat public, rețele de apă și canalizare, amenajarea de parcuri și locuri de joacă pentru copii.”, a declarat președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță.

Directorul Direcției de Dezvoltare, Daniel Ștefan, a prezentat, la rândul său, date privind proiectele finanțate la nivel județean din fonduri europene și naționale.

„Dacă până acum 3-4 ani, pentru infrastrucura de străzi, de mediu, apă-canal, principala sursă de finanțare o reprezenta fondurile europene, în ultimii ani fondurile guvernamentale au devenit o sursă complementară de finanțare, la nivel de județ fiind foarte multe în curs de derulare sau vor demara în curând. În etapa 1 a PNDL (2015-2018) sunt peste 100 de investiții în diferite stadii, două treimi din ele fiind deja finalizate, restul fiind în derulare. Pentru acestea au fost alocate fonduri de 100 de milioane de euro la nivel de județ, în 45 de UAT-uri din cele 55.

35 de proiecte vizează școli și grădinițe din mediul urban și rural, în special în unitățile de învățământ care nu aveau autorizație sanitară.

Tot aici sunt alocați bani pentru modernizarea a 16 km de drumuri județene, 6,5 milioane de euro, la acest moment fiind organizate licitațiile pentru stabilirea constructorului.

PNDL etapa 2 (2017 – 2020) înseamnă o sumă și mai mare pentru județul Călărași, peste 160 de milioane de euro. În afară de 2 unități administrative (Nicolae Bălcescu și Fundulea), toate celelalte au depus proiecte.

Consiliul Județean a depus solicitări de finanțare pentru 81 km drumuri județene, iar dacă vom obține banii și pentru aceștia vom avea peste 100 km de drumuri reabilitați prin fonduri naționale, adică tot atât cât am făcut în perioada 2007 – 2013 prin P.O.R. (Program Operațional Regional).

Drumul județean Nana – Fundulea intră în faza de precontractare, fiind finanțat pe P.O.R., urmând a fi asflatați 61 de kilometri, valoarea investiției fiind de 28 milioane euro.

La nivelul județului sunt 650 de km de drumuri județene, 45% dintre acestea fiind asfaltate. Pe lângă dumurile care vor intra în reabilitare, Consiliul Județean va  aloca, anul acesta, 12 milioane lei pentru reparații curente.”, a explicat Daniel Ștefan.

Anul acesta, CJ Călărași are la dispoziție un buget de 325 milioane lei (71 de milioane de euro) însă trebuie menționat că la capitolul dezvoltare nu va fi alocat niciun leu din buget, fiind folosite pentru cofinanțare exclusiv fondurile din excedentul bugetar în valoare de 5 milioane de lei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite