vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATE172 de familii din municipiul Călărași beneficiază de venit minim garantat

172 de familii din municipiul Călărași beneficiază de venit minim garantat

- Advertisement -

La sfarșitul lunii septembrie, în evidențele Direcției de Asistență Socială se aflau 172 de familii care beneficiau de ajutor social, conform prevederilor Legii 416/2001. De la începutul anului și până la sfârșitul lunii august, suma la care se ridică plățile ajutoarelor sociale efectuate de către Agenția Judțeană pentru Prestații Sociale era de 312.822 lei. În luna septembrie s-au mai primit încă 4 dosare pentru acordarea venitului minim garantat care se află în curs de soluționare.

Dintre membrii celor 172 de familii și persoane singure care beneficiază de prevederile legii 416/2001, 32 de persoane prestează muncă în folosul comunității conform aceleiași legi, restul fiind persoane aflate la vârsta pensionării, mame cu copii cu vârsta până la 7 ani și persoane care se află în incapacitate temporară de muncă.

Tot în luna septembrie a.c., s-au efectuat plăți către 26 de persoane în cuantum de 7.070 lei cu titlu de ajutoare de urgență, conform prevederilor art. 28 din Legea 416/2001. În perioada ianuarie – septembrie 2012, au fost soluționate favorabil 370 de solicitări de ajutoare de urgență, suma plătită către solicitanți fiind de 111.700 lei. Ajutoarele au fost acordate din motive medicale, pentru reparația locuinței în urma unor calamități sau incendii, precum și pentru înmormântarea unor persoane fără venituri.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite