Berbec
Nu poţi coopera eficient cu nişte persoane mai tinere decât tine, cu o atitudine mai modernă, dar cu care nu poţi fi de acord. Dai dovadă de un dram de rigiditate, pentru că nu te poţi adapta deloc la ideile lor un pic cam prea avansate pentru modul tău de a privi lucrurile. Îi cam tragi înapoi, dar noroc că ei nu ţin cont de piedicile sau rezervele tale, ci îşi văd de treabă până la capăt. Vei vedea la final că au avut idei constructive, pe care ar fi meritat să le preiei şi să le pui în aplicare, dar va fi prea târziu să mai schimbi ceva, regretând că ai fost atât de refractar şi critic cu ei.
Taur
Dacă nu-ţi ţii sub control nervii, astăzi, rişti să rupi totul la primul impuls şi să porneşti într-o direcţie care nu va avea efectele dorite. Riscurile de a rupe o relaţie care durează de ani de zile, de a pleca de la un loc de muncă într-un moment de iritare maximă, de a renunţa la un proiect doar pentru că ai ajuns într-un impas, sunt mai mari astăzi, de aceea ar fi bine să te calmezi înaintea oricărei decizii cu iz categoric. Dacă o iei la nervi, sub imperiul emoţiilor negative de moment, ai putea alege op cale pe care, mai devreme sau mai târziu, o vei regreta, dar nu o vei mai putea remedia.
Gemeni
Cum să nu-ţi sară ţandăra dacă, la orice uşă ai bate, ţi se răspunde agresiv, nepoliticos, fără să găseşti nicăieri de un dram de amabilitate şi înţelegere. Dacă ai de a face azi cu instituţiile statului, birocraţia te va aduce pe marginea exasperării, pentru că nu găseşti nicăieri persoane care să te asculte şi să îţi înţeleagă doleanţele. Multe uşi ţi se închid în nas, eşti trimis la plimbare cu un ton superior şi termini ziua cu un sentiment de iritare ori de câte ori te gândeşti la relaţiile defectuoase ale acestei zile. Nici tu nu eşti mai amabil, recunoaşte, dar reacţia e firească când eşti tratat aşa.
Rac
Cu ajutorul potrivit, totul îţi merge de minune, deci aici trebuie să faci cele mai mari eforturi, de a găsi tovarăşii cei mai buni pentru situaţia în care te afli, să le câştigi simpatia şi dorinţa de a-ţi sări în ajutor. Apelează la tot arsenalul tău de cucerire, pentru că ai nevoie de prieteni care să participe la problemă în care eşti implicat. Ai multe de învăţat de la ceilalţi, ca atare nu insistă să te descurci singur, pentru că lucrurile vor evolua mult mai repede şi mai simplu dacă faci echipă cu oameni pregătiţi în domeniu. Nu e o ruşine să ceri ajutorul, nici să baţi la uşa unui om a cărui meserie este aceea de a-ţi rezolva ţie problema.
Leu
Nici ţie nu-ţi vine a crede ce bine merge un proiect la care îţi aduci contribuţia cu trup şi suflet! Succesul lui depinde de felul cum ai luat startul acestui proiect, pentru că ai ales bine momentul pentru a face primul pas, mijloacele de a ajunge la ţelul dorit, precum şi echipa potrivită care să te completeze. Singur, nu ai fi ajuns la aceleaşi rezultate, dar găseşti, pe parcurs, exact resursele cele mai bune pentru ceea ce ţi-ai propus. Dacă tu eşti cel care deţine frâiele acestei afaceri, cu atât mai bine va evolua totul, pentru că dai randament maxim mai ales dacă tu eşti cel care trasează direcţia şi ceilalţi te urmează, jucându-şi fiecare rolul asumat.
Fecioară
Vin o mulţime de semne de afecţiune şi simpatie de la cei din jur, ceea ce te măguleşte, pur şi simplu. Nu te aşteptai la atâtea dovezi de prietenie la adresa ta, pentru că trăiai cu impresia că lumea are ceva cu tine, dar iată că vezi cu ochii tăi că te-ai înşelat, că aveai prieteni sinceri în preajma care te susţin cu vorbe bune şi complimente ce-ţi dau încredere în calităţile tale. Dintre atâtea gesturi frumoase îndreptate spre tine, nu e exclus să apară şi dovezi de iubire, pe care nu ar trebui să le pui la îndoială: sunt reale, puternice şi merită primite cu inimă deschisă!
Balanţa
Nu deţii tu chiar toate soluţiile, şi celălalt are ceva de spus. Dacă discuţi de fiecare dată cu familia despre ceea ce te preocupă, se vor găsi soluţii prin care problemele să dispară. Nimic nu rămâne fără remediu, ca atare nu insistă să le duci singur pe toate în spinare, ci ascultă şi părerile celor dragi. Staţi de vorbă pe îndelete, spuneţi-vă fiecare părerea, că, la final, să extrageţi o concluzie care să adune la un loc toate ideile vehiculate, fără să se bată cap în cap. Dialogul are rolul de a armoniza situaţii scăpate un pic de sub control, deci pune accent pe comunicare şi reciprocitate.
Scorpion
Gelozia îţi întunecă sufletul, pentru că ai impresia că cel drag îţi ascunde ceva, că face lucruri fără să-ţi spună, dar nu cumva exagerezi cu această atitudine? S-ar putea să fie doar o impresie greşită, pentru că partenerul trece printr-un moment mai dificil pe care nu vrea să ţi-l împărtăşească anume pentru a nu te îngrijora şi pe tine, dar tu tratezi greşit discreţia sa, că pe un semn că se ascunde de tine. Înainte de a-l trata cu ostilitate, încearcă să vezi ce se întâmplă cu el, ca să nu interpretezi eronat nevoia sa de izolare sau de linişte.
Săgetător
Micile neînţelegeri din casă nu merită transformate în furtuni şi mai mari, deci încearcă să te pui un pic în pielea celor dragi ca să înţelegi ce se întâmplă cu ei, ce-i face să reacţioneze negativ la ceea ce se petrece acasă. Partenerul de viaţă, un părinte sau un frate vine nervos acasă şi tensionează şi mai mult atmosfera cu nervii săi, iar tu, în loc să îi oferi înţelegere şi o ureche de ascultat, ai putea reacţiona şi mai agresiv, încât nu mai e decât un pas până la un imens scandal casnic. Ai grijă, aşadar, până unde ridici tonul!
Capricorn
Eşti cam neatent, gata să porneşti pe o altă cale într-un moment de comoditate, spunând că e prea greu să duci mai departe planul deja început. Există riscul ca sensul cel nou asupra căruia te aventurezi atât de entuziast să nu ducă acolo unde ai sperat, ci celălalt drum, pe care eşti gata să-l abandonezi acum, ar fi fost varianta mult mai potrivită. Cântăreşte cu atenţie înainte de a alege încotro vrei să mergi, că nu cumva să alegi varianta cea mai facilă, dar care se va dovedi a avea şi urmări mediocre. Calea cealaltă poate era mai grea şi mai lungă, dar mult mai sigură!
Vărsător
Ai mari rezerve dacă să porneşti pe noul drum care ţi se deschide acum. Nu eşti suficient de bine informat despre ce te aşteaptă la capăt, de aceea ai prefera chiar să renunţi. Nu eşti nici în cea mai bună formă psihică pentru a face o astfel de schimbare, ci respingi din start variantele care ţi se oferă. Dacă nu poţi evita totuşi schimbarea de direcţie, ar fi bine să te informezi din cât mai multe surse că măcar să porneşti pe acest drum cu sufletul împăcat că ştii ce se poate întâmpla pe parcurs sau la destinaţie, altfel vei face fiecare pas cu frică, de parcă ai călca pe gheaţă subţire.
Peşti
Lucrurile revin la normal în mediul în care te afli, descoperind, pentru a câta oară, că cea mai bună cale de soluţionare a unei probleme cere calm, răbdare, toleranta, tact. Nu rezolvi nimic cu nervi, cu ton ridicat sau cu cearta, de aceea, înainte de orice, stai pe loc şi linişteşte-te că nu cumva să iei decizii la nervi, să te cerţi fără motiv sau să vezi în jurul tău numai obstacole. Azi se echilibrează atât de bine o situaţie, încât te întrebi de ce nu ai folosit reţetă şi până acum. Rămâi calm şi cântăreşte pe îndelete toate aspectele ca să readuci totul pe făgaşul cel bun!