luni, octombrie 28, 2024
AcasăACTUAL230 de persoane care au beneficiat de pensii de invaliditate, pe nedrept,...

230 de persoane care au beneficiat de pensii de invaliditate, pe nedrept, cercetate de poliţiştii călărăşeni şi de procurori

- Advertisement -

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Călăraşi sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, bănuite că au înlesnit unui număr de peste 200  de persoane obţinerea pensiei pe motive de boală.

În perioada 2012 – 2014, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi – Serviciul de Investigarea Fraudelor au instrumentat 4 dosare penale complexe cu privire la săvârşirea a 509 infracţiuni de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals si uz de fals.

Din cercetările efectuate a rezultat că 230 de persoane au beneficiat pe nedrept, direct sau cu sprijinul unor intermediari, de pensii pe motive de boală. Astfel au reuşit încadrarea la diferite grade de invaliditate, fără ca beneficiarii să sufere de afecţiunile menţionate în documentele eliberate în fals de Comisia de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii  de Muncă Olteniţa.

Valoarea prejudiciului adus bugetului asigurărilor sociale de stat este de aproximativ 6 milioane lei.

Dosarele au fost declinate de poliţişti, potrivit competentei materiale, Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

În ziua de 24 martie a.c., Poliţişti din cadrul IPJ Călăraşi, dela Serviciulde Investigarea Fraudelor şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi efectuează 3 percheziţii, in Olteniţa şi în Bucureşti la domiciliile unor membri ai Comisei de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii  de Muncă Olteniţa şi la un cabinet medical.

De asemenea, sunt luate măsuri pentru punerea în executare a 6 mandate de aducere, urmând ca persoanele să fie conduse pentru audierila Parchetulde pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Întreaga activitate desfăşurată a beneficiat de sprijinul Departamentului  de Informaţii si Protecţie Internă şi Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Roman de Informaţii.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite