luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERS24 mai 2014 / Horoscop de week-end

24 mai 2014 / Horoscop de week-end

- Advertisement -

Berbec

Stările tale de spirit fluctuează mult la finalul acestei săptămâni. Eşti dornic de a rezolva mai multe treburi deodată, fie ale tale, fie ale celor apropiaţi. Recomandabil este să te rezumi doar la ale tale. Există riscul să intri în contradicţii serioase cu ceilalţi. Foarte bine ţi-ar prinde un masaj, un tratament de îngrijire corporală sau o plimbare prin magazinele preferate alături de un prieten drag. Duminică după-amiaza, odihneşte-te şi alcătuieşte planuri pentru zilele următoare.
Taur
Dorinţa de interiorizare este foarte accentuată în acest weekend. Dozează-ţi eforturile şi evită spaţiile aglomerate. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele capului şi sistemului renal. Totuşi, pe cât posibil evita consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale. Tratamentele naturiste, odihnă, meditaţiile în locuri sfinte îţi sunt de mare folos. Posibil ca din zona profesională să vină informaţii deosebite. Ţine cont de ele şi fii prudent în toate tipurile de relaţii.
Gemeni
Se întrezăresc întâlniri şi dialoguri importante cu prietenii. Sunt momente bune pentru a te debarasa de persoanele inoportune. Există de multă vreme un conflict între relaţiile sentimentele şi cele de prietenie. Pe de o parte, prietenii te susţin şi îţi oferă tot soiul de sfaturi şi soluţii pentru problemele tale actuale. Pe de altă parte, o relaţie sentimentală îţi dă bătăi de cap. Balansul între prietenie şi iubire îl poţi stabiliza doar tu.
Rac
Multe şi mărunte se petrec zilele acestea în domeniul soico-profesional. Eşti în prim-planul atenţiei multor persoane sus-puse. Sunt posibile discuţii aprinse cu şefii sau cu reprezentaţi ai unor instituţii oficiale. Prestaţia ta publică îţi va aduce recunoaştere din partea altora, dar şi responsabilităţi noi. Fii prudent în vorbe şi fapte. Pe de altă parte ar fi bine să ţii la distanţă toate personajele şi activităţile care te solicită prea mult.
Leu
Componenta mentală îţi este foarte solicitată la finalul acestei săptămâni. chiar dacă este weekend, tu va trebui fie să înveţi, fie să susţii probe şi examene, fie să participi la programe de instruire socio-profesională. Sunt momente excelente pentru a-ţi lărgi orizontul cunoaşterii. Informaţiile vehiculate în preajma ta sunt deosebite, avangardiste, răscolindu-ţi profund sistemul valorilor şi credinţelor abordate până acum de-a lungul vremii.
Fecioară
Banii şi bunurile pe care le foloseşti şi administrezi împreună cu partenerul de viaţă, rudele sau colaboratorii profesionali sunt teme principale în aceste zile. Pe de o parte ai susţinerea materială a persoanelor menţionate. Însă, pe de altă parte ai şi cheltuieli pe măsură. Facturile, taxele sau alte tipuri de datorii ar trebui achitate corect şi la timp. Fereşte-te de planuri financiare măreţe, pentru că au puţine şanse de realizare.
Balanţa
Partenerul de viaţă sau colaboratorii profesionali te solicită mult. Sunt momente bune pentru a-ţi pune ordine şi disciplina în relaţiile parteneriale, dar şi în acţiunile comune cu alţii. Posibil ca unele colaborări să se finalizeze sau să ia turnuri neaşteptate. Ineditul este la cote mari zilele acestea în domeniul partenerial, de aceea fii prudent şi prezent în tot ce se iveşte în preajma ta. Domoleşte-ţi reacţiile şi ţine cont şi de părerile sau nevoile celorlalţi.
Scorpion
Se pare că trebuie să îţi continui activitatea profesională sau să te ocupi de treburile de rutină ale gospodăriei. Orice ai de făcut, dozează-ţi eforturile şi ocupă-te doar de priorităţi. Sănătatea este vulnerabilă şi de aceea este mai dificil să lucrezi. Totuşi evita pe cât posibil consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale, pentru că pot apărea erori greu de remediat. Hrăneşte-te sănătos, plimbă-te pe malul unei ape şi înconjoară-te de oameni dragi şi veseli.
Săgetător
Weekend-ul acesta te poţi ocupa de copii, poţi petrece mai mult itmp cu persoana iubită sau poţi aborda un hobby. Cheful de distracţii şi veselia pe care o răspândeşti sunt accentuate, riscând să intri în conflict cu ceilalţi. Fii prudent şi ţine cont şi de stările sau nevoile celor dragi. Excesul de energie ar fi bine să îl consumi în activităţi fizice. De reţinut că sunt posibile neplăceri în relaţiile sentimentale, iar neprevăzutul îşi face simţită prezenţa, discret, dar sigur.
Capricorn
Activităţile gospodăreşti şi relaţiile cu membrii familiei sunt temele principale indicate de astre la sfârşitul acestei săptămâni. Există tensiuni de multă vreme în familie, însă acum se pot dizolva cu puţin efort şi bunăvoinţă. Recomandabil este să fii deschis faţă de cei dragi şi să le asculţi pe îndelete părerile. Pe de altă parte ai spor la curăţenii generale, amenajări interioare sau la planuri de achiziţionare şi vânzare de bunuri patrimoniale.  
Vărsător
Sunt zile bune pentru a te răsfăţa alături de prieteni şi rude apropiate. Dialogurile vor fi frecvente şi pline de inedit. Totuşi, gândirea îţi este umbrită. De aceea alege-ţi cu grijă cuvintele şi mai ales oferă sfaturi doar dacă îţi sunt cerute. Excursiile sau vizitele sunt alte teme bune de abordat la finalul acestei săptămâni. Pe de altă parte este rost de îmbogăţirea bagajului educativ fie prin participarea la cursuri de weekend, fie printr-un program de instruire personală.
Peşti
Gândurile şi preocuprile tale sunt îndreptate către veniturile din munca pe care o desfăşori la serviciu. Posibil să primeşti bani, chiar şi o primă neaşteptată, dar la fel de bine pot veni către tine cadouri sau favoruri necesare în acest moment. Totuşi fii prudent la cheltuieli. Se pare că deocamdată ceea ce agoniseşti din greu este folosit mai mult de către cei apropiaţi. Chibzuieşte-ţi bine resursele, deoarece foarte uşor poţi ajunge la neplăceri financiare.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite