luni, octombrie 28, 2024
AcasăACTUAL4 persoane implicate într-un accident, la Drajna

4 persoane implicate într-un accident, la Drajna

- Advertisement -

Un echipaj SMURD din cadrul Secției de pompieri Dragalina a fost solicitat să acţioneze pe raza localităţii Drajna, pentru acordarea primului ajutor a două persoane, victime ale unui accident rutier

În data de 06.07.2014, ora 12.54, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul secției de pompieri Dragalina a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Drajna, pentru acordarea primului ajutor a două persoane, Florentina S. și Petruț S., în vârstă de 25, repectiv 30 ani, victime ale unui accident rutier în care au fost implicate 4 persoane.

La sosirea echipajului de prim ajutor SMURD, ambele victime erau conștiente. Femeia acuza dureri toracice și la nivelul membrului superior drept și prezenta multiple contuzii la membrele superioare. Paramedicii SMURD i-au aplicat guler cervical, i-au monitorizat funcțiile vitale și au transportat-ola SpitalulJudețean Călărași. Cealaltă victimă prezenta contuzii la membrul inferior drept. I s-a efectuat hemostaza plăgilor, ulterior refuzând transportul la spital.

Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat examinarea și transportul la spital.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite