joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATE4 pompieri militari călărăşeni au intervenit în Vrancea cu un UTV şenilat

4 pompieri militari călărăşeni au intervenit în Vrancea cu un UTV şenilat

- Advertisement -

Pompierii călărăşeni au acţionat timp de 4 zile în judeţul Vrancea la misiuni dificile, care au vizat acordarea primului ajutor şi transportul mai multor oameni aflaţi în localităţi izolate şi afectaţi de viscol şi cantităţile mari de zăpadă.

În perioada 25 – 28 ianuarie 2013, timp de 4 zile, patru pompieri profesionişti din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost plecaţi în misiune cu o autospecială Nissan Terrano 4X4 şi cu un UTV şenilat 8X8 HDI (auto-şenilată de intervenţie) pentru a acorda sprijin colegilor din judeţul Vrancea, unde problemele create de viscol şi cantităţile mari de precipitaţii au creat dificultăţi majore locuitorilor din acest judeţ.

Pompierii călărăşeni au intervenit cu UTV–ul şenilat la mai multe situaţii pentru salvarea unor persoane vârstnice izolate, într-unul dintre cazuri la o fetiţă de doar două luni, care prezenta febră mare şi convulsii, în alt caz la o gravidă care se afla foarte aproape de momentul în care trebuia să nască, la persoane dializate, cât şi pentru oameni care prezentau diverse afecţiuni medicale şi necesitau intervenţii rapide.

Concret, echipajul specializat de intervenţie compus din plt. adj. şef. Marica Tănase (comandant de echipaj), plt. maj. Florin Petcu, plt. maj. Laurenţiu Neagu şi plt. Traian Oprea s-a deplasat cu autospeciala şenilată în localităţile: Bogza, Ciuşlea, Bilieşti, Suraia, Tătăranu, Caiata (comulea Şislea) şi a intervenit în situaţii de urgenţă, care au vizat acordarea primului ajutor, transportul şi salvarea persoanelor afectate de viscol şi temperaturi scăzute, care erau aflate în locuri greu accesibile, unde nu puteau ajunge ambulanţele şi celelalte vehicule.

Fiecare dintre aceste intervenţii s-au dovedit a fi adevărate provocări şi au implicat un grad mare de complexitate, durată mare de intervenţie (circa 2-3 ore fiecare, iar cea mai lungă de circa 5 ore în localitatea Tătăranu), date fiind condiţiile climaterice (viscol, noapte, vizibilitate foarte scăzută (în unele cazuri sub 3 metri), zăpadă abundentă, drumuri impracticabile, cu tronsoane de drum pe care se formaseră suluri de zăpadă ce atingeau în unele locuri şi înălţimi de 1 –1,5 metri).

Toate cele şase misiuni de salvare şi transport a persoanelor afectate de viscol în judeţul Vrancea, încredinţate pompierilor călărăşeni s-au încheiat cu  succes, aceştia întorcându-se acasă mulţumiţi că au reuşit să-şi facă datoria aşa cum se cuvine, ca de fiecare dată de altfel, că au reuşit să salveze oameni vitregiţi de vicisitudinile naturii, că au pus umărul pentru a face posibilă venirea pe lume a unui suflet de copil în condiţii greu de închipuit, că mai mulţi bătrâni au reuşit să ajungă la spital pentru a se trata de afecţiuni foarte grave şi i-au răsplătit cu un curat „mulţumesc” şi „să vă dea Dumnezeu sănătate maică să mai ajutaţi şi alţi oameni, că voi sunteţi nădejdea noastră”, şi peste toate astea, pentru  că s-au întors sănătoşi şi gata pregătiţi să fie solicitaţi la noi misiuni.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite