vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăFAPT DIVERS410 intervenţii ale pompierilor profesionişti în luna martie

410 intervenţii ale pompierilor profesionişti în luna martie

- Advertisement -

În luna martie 2013, pe teritoriul judeţului Călăraşi s-au produs 410 situaţii de urgenţă, ceea ce reprezintă o medie de 13,22 intervenţii pe zi, mai puţin cu aproximativ 1,9 %, decât în aceeaşi perioadă a anului 2012, când Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a intervenit la un număr de 418 situaţii de urgenţă.

Repartiţia acestor intervenţii pe categorii este următoarea: 13 pentru stingerea incendiilor, reprezentând 3,17 % din totalul intervenţiilor, faţă de 37 de intervenţii de acest fel produse în luna martie 2012; 12 incendii de vegetaţie, faţă de 50 intervenţii de acest fel produse în luna martie 2012; 363 intervenţii S.M.U.R.D., reprezentând 88,5 % din totalul intervenţiilor, mai mult cu 19,8 % decât în aceeaşi perioadă a anului 2012, când a fost înregistrat un număr de 303 intervenţii; 6 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (4 asanare muniţie şi 2 evenimente publice de amploare), reprezentând 1,65 % din totalul intervenţiilor, faţă de 4 intervenţii de acest tip în luna martie 2012;  11 intervenţii la care nu s-a acţionat (deplasare fără intervenţie, autospeciale întoarse din drum, alarmă falsă), reprezentând 3,03 % din totalul intervenţiilor, faţă de 20 intervenţii de acest tip în  martie 2012; 5 alte intervenţii, faţă de 4 intervenţii de acest tip în  martie 2012.

Distanţa medie parcursă de autospecialele I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi la intervenţii în luna martie2013 afost de9,5 kmpe intervenţie, timpul mediu de răspuns (de deplasare) a fost de 8 minute şi 32 secunde, iar timpul de intervenţie a fost de 27 minute şi 22 secunde.

Din cele 410 situaţii de urgenţă, 130 au avut loc în mediul urban, reprezentând 31,7% şi 280 în mediul rural, adică 68,3%. În ceea ce privesc intervenţiile la incendii şi incendii de vegetaţie, ISU “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost solicitat în cursul lunii martie 2013 să acţioneze pentru localizarea şi limitarea a 25 intervenţii din totalul de 410 al acestei perioade, ceea ce reprezintă 6,09 % din totalul intervenţiilor.

La 11 din aceste intervenţii subunităţile inspectoratului au intervenit în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor. Pentru toate aceste intervenţii au fost stabilite cauzele şi împrejurările probabile de producere, după cum urmează: folosirea intenţionată a sursei de aprindere – 15 intervenţii, reprezentând 60 %; cablu/conductor electric defect/neizolat/improvizat – 2 intervenţii, reprezentând 8 %; jocul copiilor cu focul – 1 intervenţie, reprezentând 4%; coş de fum deteriorat/necurăţat – 3 intervenţii, reprezentând 12%; foc deschis – 2 intervenţie, reprezentând 8%; fumatul – 1 intervenţie, reprezentând 4%; scântei produse la nivelul motoarelor unor vehicule – 1 intervenţie, reprezentând 4%. Sursele de aprindere ale celor 25 incendii şi incendii de vegetaţie au fost:  flacără – 17 (68 %); efect termic – 1 (4 %); scurtcircuit electric – 2 (8 %); jar sau scântei – 3 (12 %);  scântei mecanice – 1 (4 %); foc în aer liber – 1 (4 %).

Distanţa medie parcursă la incendii a fost de 22,4 km/intervenţie, iar timpul mediu de răspuns la incendii şi incendii de vegetaţie, a fost de 17 minute şi 38 secunde, faţă de 11 minute şi 16 de secunde din luna martie a anului 2012.

Timpul mediu de intervenţie la incendii şi incendii şi incendii de vegetaţie la nivelul inspectoratului în luna martie 2013, este de 45 minute şi 52 de secunde, faţă de 43 de minute şi 50 de secunde, reprezentând media din luna martie 2012. La cele 10 intervenţii de acest tip produse în mediul urban, timpul mediu de răspuns este de 4 minute şi 5 secunde, iar timpul de intervenţie este de 40 minute. La cele 15 incendii şi incendii de vegetaţie produse în mediul rural timpul mediu de răspuns este de 26 minute şi 8 de secunde, iar timpul de intervenţie este de 49 de minute şi 3 secunde.

Valoarea estimativă a bunurilor salvate în cazul celor 25 intervenţii la incendii şi incendii de vegetaţie a fost de 780.000 lei, adică o medie de 31.200 lei pe intervenţie, faţă de media  de 46.275 lei pe intervenţie din aceeaşi perioadă a lui 2012.

Pagubele produse de incendii s-au ridicat la valoarea totală de 27.900 lei, adică o medie de 2.146 lei pe intervenţie, faţă de totalul de 226.200 lei la un număr de 37 incendii, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2012, cu o medie de 6.113 lei.  În această perioadă, în urma intervenţiilor la incendii nu s-a înregistrat nicio persoană decedată, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, când s-a înregistrat decesul unei persoane.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite