În seara zilei de 8 mai, în jurul orei 23.15, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Călăraşi, pe strada Cireşoaia nr.12. Detaşamentul de pompieri Călăraşi s-a deplasat la faţa locului cu 3 autospeciale şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea pompierilor militari la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu violenţă la locuinţa lui Ionel M., cât şi la alte patru locuinţe vecine, respectiv a lui Nicolae I., Gheorghe F., Lucica S. şi Ivanciu E. Intervenţia pentru stingerea incendiului s-a desfăşurat cu dificultate din cauza spaţiului îngust al străzii, de aproximativ doi metri, autospecialele neputând pătrunde în zonă, cât şi a spaţiului dintre locuinţe.
După primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse uitată în podul locuinţei, acesta fiind folosit pentru odihnă de către minorul Ionuţ M., în vârstă de 14 ani. În urma incendiului, minorul a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare, în regiunea tălpilor, de aprox. 3-4 cm., (arsuri de gradul I şi II), acesta fiind preluat de un echipaj al S.A.J. şi transportat la spital.
Echipajul SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor lui George C., în vârstă de 29 de ani, care prezenta o plagă tăiată de aproximativ3 cm. la nivelul membrului superior drept, şi lui Ionel M., în vârstă de 40 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrului superior stâng de aproximativ10 cm., acesta refuzând transportul la spital.
Echipajele de intervenţie s-au retras la orele 01.20. Incendiul a afectat parţial acoperişurile celor cinci locuinţe, elemente de mobilier, materiale textile şi aprox. 200 kg. lemne de foc.