Ne place să ieşim în oraş şi să ne distrăm cu prietenele şi, de ce nu, din când în când să bem în cinstea noastră. Dacă până acum ai băut până colada, sangria, mojito, cosmopolitan sau gin cu apă tonică, noi îţi propunem să încerci şi alte băuturi, de data aceasta, unele deosebite. Aşadar, iată 7 băuturi alcoolice pentru femei pe care trebuie să le încerci măcar o dată în viaţă.
Romul Malibu
Dacă îţi plac cocktailurile, romul Malibu este o băutură pe care trebuie să o guşti într-o astfel de combinaţie delicioasă. Cea mai simplă reţeta constă în combinarea lui cu binecunoscută Coca Cola. Dacă ţii la silueta ta, Cola fără zahăr este ideală!
Lichiorul de ouă
De obicei, se bea cu ocazia sărbătorilor, însă având în vedere faptul că are gust delicios şi poate şi cu uşurinţă preparat acasă, noi îţi propunem să îl încerci la o petrecere în pijama.
Tia Maria
Cafea, rom jamaican, vanilie şi zahăr – acestea sunt ingredientele care stau la baza lichiorului Tia Maria. Originea sa este, desigur, jamaicana. Băutura are o istorie îndelungată, ea apărând în secolul al XVIII-lea. Povestea spune că această băutură alcoolică pentru femei a fost făcută faimoasa de către o tânără de origine spaniolă, care a fugit cu reţeta acestui lichior (care era o moştenire de familie) când viaţa i-a fost pusă în pericol în urma unui conflict. Băutura a primit numele Tia Maria în cinstea celei care a ajutat-o pe fugară.
Triplu sec
Această băutură alcoolică pentru femei este o varietate de lichior Curacao. Lichidul, a cărui tărie poate ajunge până la 40 de grade, a apărut în Franţa, în secolul al XIX-lea. El poate fi consumat ca atare, pentru că este un bun digestiv sau poate fi folosit pentru a prepara diverse cocktailuri, cum ar fi binecunoscută Mărgărita.
Grand Marnier
Iată încă un lichior franţuzesc, deosebit de rafinat! Este vorba despre Grand Marnier, care a fost creat tot în Franţa, în anul 1880. De-a lungul anilor, a fost atât de apreciat de către cunoscători, încât a primit numeroase premii în cadrul concursurilor de gen.
Dacă vrei să încerci şi tu această băutură alcoolică pentru femei, ai la dispoziţie mai multe variante din care poţi alege, cum ar fi cele cu arome de fructe: cireşe, portocale şi zmeură.
Amaretto Disarono
Dacă îţi plac migdalele, aceasta este băutura alcoolică pe care ar trebui să o încerci. Deşi nu conţine nicio urmă din aceste oleaginoase, Amaretto Disarono are o aromă inconfundabilă, obţinută graţie uleiului din sâmburi de caise şi a unui amestec de plante.
Absinth
Se spune că aceasta era băutura artiştilor în trecut şi că, dacă este consumată în cantităţi mari, îţi întunecă mintea. Până la urmă, însă, alcoolul trebuie băut cu moderaţie. Anasonul, fenelul şi pelinul sunt ingredientele de bază care îi dau acestei băuturi alcoolice aroma şi tăria, care poate ajunge până la 70 de grade. Totuşi, merită încercat măcar o dată, mai ales că se consuma diluat cu apă.
Băuturile alcoolice pentru femei au un gust mai rafinat decât cele destinate bărbaţilor, însă aceasta nu înseamnă că nu sunt periculoase pentru organism , dacă sunt consumate în exces. Aşadar, nu uita că nu trebuie să te urci la volan indiferent de cât de mică este cantitatea de alcool ingerată. De asemenea, pentru a arăta bine chiar şi după o noapte petrecută cu fetele în club, hidratează-te corespunzător, pentru că alcoolul te privează de binefacerile altor lichide.
Sursă:divahair.ro