luni, aprilie 7, 2025
AcasăACTUALCălăraşi, din nou pe harta percheziţiilor DNA

Călăraşi, din nou pe harta percheziţiilor DNA

- Advertisement -

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 50 milioane euro.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție desfășoară cercetări într-o cauză penală complexă privind infracțiuni de corupție și evaziune fiscală care implică un mare număr de persoane constituite într-un grup infracțional organizat.

În cursul dimineții au loc 160 de percheziții domiciliare la sediile unor firme și locuințe din București și din județele Prahova, Giurgiu, Arad, Călărași și Ialomița. Cauza vizează activitatea a peste 100 de firme românești și străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăți comerciale români și străini, avocați, contabili, angajați ai Ministerului Finanțelor Publice.
Dintre persoanele implicate, față de un număr de peste 50 s-a dispus începerea urmăririi penale.

La acțiune, procurorii sunt sprijiniți de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) precum și de angajați ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratului General al Poliției Romane (IGPR) și ai Agenției Naționale de Administare Fiscală (ANAF).
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

În completarea prezentului comunicat privind cercetările efectuate în cauza complexă ce vizează activitatea infracțională a peste 100 societăți comerciale românești și străine, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

În cauză, procurorii DNA au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) autorizarea efectuării unor percheziții domiciliare la două locații și la locul de muncă unde își desfășoară activitatea un procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (șef birou).
La data de 27 octombrie 2013, CSM a avizat efectuarea perchezițiilor, având în vedere că procurorul în cauză este suspectat în legătură cu infracțiuni de trafic de influență în formă continuată în favoarea unor reprezentanți ai societăților comerciale cercetate pentru evaziune fiscală.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au făcut demersurile necesare pentru identificarea bunurilor mobile și imobile, astfel încât să fie aplicate măsuri asiguratorii.
La acțiune, procurorii sunt sprijiniți de angajați ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Inspectoratului General al Poliției Romane (IGPR) și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), precum și de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA).
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
 

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite