Conform hotărârilor Guvernului, Instituţia Prefectului – Judeţul Călăraşi a trecut la derularea acţiunilor din responsabilitatea prefectului cuprinse în Programul calendaristic referitor la organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României. Astfel, sâmbătă, 07.07.2012, a fost emis Ordinul Prefectului nr. 341 pentru constituirea Comisiei tehnice judeţene Călăraşi şi a Grupului tehnic cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzute de legislaţie în domeniul referendumului şi în aceeaşi zi a fost transmisă o circulară către primari pentru a propune jurişti şi persoane cu prestigiu din localităţile respective, în vederea completării listei ce a fost depusă duminică la Preşedintele Tribunalului Călăraşi.
Duminică a fost publicat de către Preşedintele Tribunalului Călăraşi anunţul pentru şedinţa publică de tragere la sorţi, iar ca urmare, luni, a fost desemnată, prin tragere la sorţi de către Preşedintele Tribunalului Călăraşi, d-na procuror Mădălina Miu, pentru funcţia de preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie judeţeană. Totodată, s-a confecţionat ştampila Biroului Electoral de Circumscripţie judeţeană, în virtutea Ordinului emis de Prefectul Judeţului Călăraşi în acest sens şi s-a asigurat dotarea Biroului Electoral de Circumscripţie judeţeană cu telefon, fax, acces internet şi toată logistica necesară desfăşurării activităţilor specifice. Marţi, 10 iulie, Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei a actualizat listele electorale permanente şi le-a distribuit primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Călăraşi, în cursul instruirii pe probleme privind organizarea referendumului ce a avut loc la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. La această reuniune informativă cu caracter interactiv au luat parte prefectul judeţului, George Iacob si subprefectul Cornel Coman, alături de reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Tudor Zorilă, precum şi de şefii structurilor judeţene ale M.A.I. implicate în organizarea referendumului.
La finalul programului zilei, prefectul a participat, împreună cu reprezentanţii conducerii instituţiei şi şefii structurilor poliţieneşti, de jandarmerie, statistică şi evidenţă informatizată a persoanei la videoconferinţa cu ministrul Administraţiei, Victor Paul Dobre, organizată în scopul informării reciproce cu privire la derularea procedurilor cuprinse în programul calendaristic al referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României. Până la această dată, Instituţia Prefectului se încadrează în calendarul organizării Referendumului.