Prin grija şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, şi a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, între 6 şi 11 noiembrie 2013, la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, racla cu moaştele Sfintei Filofteia, adusă de la Mănăstirea Curtea de Argeş, a rămas spre închinare, bucurie şi nădejde. De peste 600 de ani, ocrotitoarea Ţării Româneşti a rămas tămăduitoare de boli, apărătoare de necazuri, aducătoare de ploaie, apărătoare a animalelor, protectoare a viilor, patroană a copiilor şi tinerilor. Miercuri, în ziua când moaştele Sfintei Muceniţe au poposit la Slobozia, în Bărăgan a plouat întru nădejdea grâului şi-a roadelor ce vor veni. În Dobrogea, pe Domeniile Ostrov, s-a isprăvit culesul strugurilor, viile se pregătesc de odihnă şi închinătorii vor avea rânduit vin bun de Sărbători.
*
„Această frumoasă stâlpare, purtând roduri vrednice de Împărăţia Cerurilor, Sfânta Filoteea fecioara, s-a născut în marea cetate Târnovul din părinţi creştini cu credinţă, bulgari cu neamul, plugari cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa.” Aşa începe slujba de prăznuire a pomenirii Filoteei (Filofteia), care n-a fost în Mineile bisericeşti, „s-a pus, cu binecuvântarea Înalt prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei D. D. Meletie, după slujba sfântului Amvrosie”, la 1846. Despre viaţa Sfintei Muceniţe (+1218, la doar 12 ani), lesne se poate afla mai întâi din Mineiul lunei Decemvrie, 1873 (Înainte cuvântare făcută de stareţul Neonil al Monastirii Neamţul şi Secul la 1846, apoi din Proloagele binecuvântate de Înalt prea Sfinţitului dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, diortosite şi îmbogăţite de Arhim. Dr. Benedict Ghiuş, în zilele noastre.)
Cu mai mult de un veac înainte (1081?), la Epivot din Tracia, nu departe de Constantinopol, îşi dădea obştescul sfârşit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos, Cuvioasa noastră maică Parascheva. Trupul ei, obosit de griji şi drumuri, a fost îngropat în biserica din „patria” sa. După mulţi ani moaştele Sfintei au fost luate de ţarul Ioan Asan, care le-a aşezat în Cetatea Târnovo, tocmai unde se născuse şi Sfânta Filofteia. Amândouă Sfintele s-au asemuit, încă de la „vârsta cea primitoare de învăţătură”, prin faptele bune, feciorie şi milostenie, „că din rod se cunoaşte pomul.” (Mineiul…Sinaxar)
Cetatea Târnovo, ca început al „umblării” moaştelor Sfintei Parascheva (Belgrad – Constantinopol – Iaşi), şi ca loc de zămislire a Sfintei Filofteia, nu reprezintă o simplă coincidenţă. Cetatea dobândise un înalt prestigiu, cel puţin sub raport ecleziastic. Prin Târnovo, devenit şi capitală a ţaratului bulgar, va trece multă vreme un coridor de cultură şi ortodoxie, cu slujitori şi închinători bulgari şi din ţinuturile româneşti. Dăm doar un exemplu. În veacurile XIV-XV, Cuviosul Nicodim de la Tismana, preocupat de organizarea vieţii noastre monahale şi de zidirea unor aşezăminte monastice, era mult interesat şi de lecturile patristice, de pildă de scrierile lui Dionisie Pseudo-Areopagitul. În acest sens, Nicodim cel Sfinţit purta o bogată corespondenţă cu patriarhul Eftimie al Târnovului. (Dr. Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1984, p. 156-157)
Să mai precizăm că în veacul al X-lea, momentul de vârf al formării poporului român, apare, în mediul balcanic, prima menţiune expresă a „vlahilor”. Împrejurări istorice binecunoscute au determinat, până spre veacul al XVI-lea, anume structuri economice, sociale şi politice, ale căror ecouri s-au făcut simţite şi în lumea bulgarilor, dar şi a vlahilor balcanici, ca şi în regiunea cosmopolită, dunăreană (istro-pontică) şi zona carpatică.
După o revoltă violentă, 1185-1186, bulgarii tind să se restaureze. În 1189, Istoria aduce la rampă pe Asăneşti. La sud de Dunăre, „vlahul” Ioan Asan al II-lea (+1241) va domni 23 de ani. Ţarul vlah va rupe relaţiile cu curia romană şi cu feudalii occidentali din Peninsula Balcanică şi va determina ortodoxia bizantină de la Niceea, prin patriarhul ei, să recunoască în primăvara anului 1235 (urmat, apoi, în acest sens, de către toţi conducătorii bisericilor orientale), titlul patriarhal al arhiepiscopiei din Târnovo ca şi autocefalia noului patriarhat. (v. Răzvan Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti (secolele X-XIV), Ed. ARSR, Bucureşti, 1974, p. 172-176).
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, 2013
la Începutul Postului Crăciunului
