vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEMihai Gurlui: „65 de noi locuri de muncă vor apărea în perioada...

Mihai Gurlui: „65 de noi locuri de muncă vor apărea în perioada următoare la Belciugatele”

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Conştient de faptul că doar o gestionare corespunzătoare a administraţiei locale contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor, avocatul Mihai Gurlui, primarul comunei Belciugatele, aflat la primul mandat, a adoptat şi menţine un sistem de management administrativ, model de organizare pentru monitorizarea şi îmbunătăţirea performanţelor tuturor serviciilor din primărie. Discuţia pe care am purtat-o recent cu primarul Gurlui, arată că lucrurile chiar aşa stau, dar a fost şi o excelentă oportunitate pentru a oferi detalii legate de proiectele realizate până acum, cât şi de priorităţile sale pentru noul an.

Rep: Pentru început, vă rog să faceţi cunoscut cititorilor noştri ce înseamnă pentru dvs. calitatea de primar al comunei Belciugatele?

M.G.: Funcţia de primar pe care o deţin reprezintă o activitate care îmi face plăcere. Lucrul cu oamenii mi-a fost sortit, fiind de meserie avocat. Administraţia publică nu mă surprinde, fapt pentru care imediat după învestirea mea am adoptat un sistem de management administrativ nou în primărie, pe care îl voi menţine pe toată durata mandatului meu şi prin care sunt convins că funcţionarii din primărie vor oferi locuitorilor comunei servicii de calitate.

Rep: Să înţelegem că nu aţi fost mulţumit de situaţia administrativă a primăriei preluată o dată cu investirea dvs.?

M.G.: M-a surprins neplăcut situaţia administrativă a primăriei Belciugatele. Am găsit o primărie care nu funcţiona conform standardelor şi procedurilor în vigoare. Am fost total nemulţumit de activitatea unor servicii. Contabilitatea a fost cel mai dezorganizat serviciu, în special compartimentul impozite şi taxe. Pentru că din punct de vedere economic, am preluat primăria cu foarte multe datorii. O altă problemă pe care am remarcat-o a fost aceea că anumite servicii funcţionau fără personal suficient şi fără specialişti. Cel mai elocvent exemplu ar fi serviciul social care funcţiona cu un angajat de la serviciul cadastru.

Rep: Ce măsuri aţi întreprins pentru a redresa bunul mers al administraţiei locale din Belciugatele?

M.G.: Am fost convins că trebuie să aibă loc o reformă. În primul rând am demarat procedura legală de obţinere a avizelor necesare pentru deblocarea posturilor vacante în cadrul serviciilor deficitare. În luna noiembrie a anului 2012 primăria a organizat concurs, astfel serviciile taxe şi impozite, urbanism şi relaţii cu publicul, au fost completate cu specialişti.

Rep: Ne puteţi da detalii despre proiectele pe care le-aţi pus în practică în perioada foarte scurtă de când aţi fost ales primar?

M.G.: Cel mai important pentru mine a fost ca în această perioadă să accesez proiecte cu finanţări prin intermediul fondurilor europene. Să finalizăm pe cele începute şi să demarăm altele. Reţea alimentare cu apă potabilă în satul Măriuţa, pe o lungime de 8 km; Construire staţie de epurare, clorinare şi filtrare a apei; Construire rezervor de stocare a apei, cu o capacitate de 250 metri cubi, proiect aflat într-un stadiu de execuţie de aproximativ 90%; derulăm un proiect de asfaltare a 11 km de drumuri şi străzi comunale în satele Belciugatele, Măriuţa, Cojeşti şi Cândeasca; prin programul G.A.L. Călăraşi Vest, derulăm un proiect de asfaltare pe o lungime de 1 km care face legătura între DJ 302 şi satul Mataraua; cu sprijinul unui sponsor care a alocat suma de 10 mii euro am instalat o centrală termică la Şcoala din satul Măriuţa; la Grădiniţa din satul Belciugatele s-au demarat în acest an lucrările de reabilitare şi modernizare grup sanitar; nu în ultimul rând crearea de noi locuri de muncă pentru locuitori.

Rep: Vă rog să oferiţi detalii suplimentare despre acest delicat subiect: crearea unor noi locuri de muncă. În ce mod aţi reuşit acest lucru important?

M.G.: M-am implicat personal în atragerea câtorva oameni de afaceri potenţi care să investească în comună. Astfel, un investitor coreean a înfiinţat în 2012 o fabrică de matriţe anvelope, asigurând peste 100 locuri de muncă. Un investitor belgian a înfiinţat o fabrică de tranşare şi ambalare a carcaselor animaliere, asigurând 30  locuri de muncă – inaugurată la finele acestui an; un investitor italian va înfiinţa o fabrică de uleiuri pentru maşini şi o fabrică de panificaţie, asigurând 35 locuri de muncă – punere în funcţiune finele anului 2014.

Rep: Infrastructura comunei reprezintă o prioritate pentru fiecare primar. În sensul acesta, Mihai Gurlui şi-a propus elaborarea unor proiecte prin care să îmbunătăţească nivelul de trai al locuitorilor? Care sunt acestea?

M.G.: Pe lista mea de priorităţi se situează următoarele proiecte: Aducţiune cu gaz natural; Construire bază sportivă, Construire Grădiniţă cu program prelungit; Extindere reţea alimentare cu apă potabilă; Înfiinţare reţea canalizare;  Înfiinţare Complex multifuncţional administrativ în care să funcţioneze Primăria, Sală Conferinţe Primărie, Sala de Consiliu, Dispensarul Uman, Farmacia, Punct U.P.U., Spaţii pentru situaţii de urgenţă şi calamităţi, Spaţii pentru depozitarea ajutoarelor U.E.. Acest proiect este unul foarte important pentru comunitate întrucât o dată finalizat vom fi singura comună din judeţ care va avea toate serviciile publice concentrate într-o singură clădire.

Din păcate implementarea unui proiect în valoare de 3 milioane lei a fost respins de consilierii Niculae şi Vasilica Tase, Gheorghe Petrică şi Mihalache Stelian.

Rep: În plan administrativ, ce aşteptări are primarul Gurlui de la anul 2014?

M.G.: Îmi doresc ca noul an să fie mai bun decât actualul. În ce sens mai bun? Să pot realiza mai multe lucruri, să pot accesa mai multe proiecte europene cum ar fi: Proiect Înfiinţare Parc Eolian – proiect foarte atractiv ca investiţie, cu doar 2% cofinanţare din partea primăriei, benefic pentru bugetul local şi cu o capacitate mult mai mare decât consumul energetic al comunei; Proiect asfaltare drum exploatare agricolă, 6,7 km – drum de centură care face legătura către satul Cândeasca la ambele intrări – dinspre DN 3 şi DJ 302.

Rep: În încheiere, care este mesajul dvs. pentru locuitorii comunei Belciugatele?

M.G. Să avem încredere reciprocă, să ne sprijinim reciproc pentru a putea realiza proiectele propuse. Concetăţenilor mei le doresc sănătate şi îi asigur de respectul, stima şi consideraţia mea nelimitată.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite