Am văzut în Franţa că imaginea lui Vercingetorix, unificatorul galilor, eroul contemporan cu Burebista şi temutul adversar al lui Iulius Caesar, se află şi pe reclamele de prezervative.
Toamna, 1965. Sunt student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de istorie, anul I. Mătuşa Silvia, un actor al highlight-ului universitar, îmi promite o surpriză. Ştefan Voitec, „ultimul socialist român”, încă vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi preşedinte al Marii Adunări Naţionale, îmi dăruieşte, prin sora sa Alba Drăgulescu, prietena mătuşii Silvia, o bibliotecă mică, dar cu ferestre din cristal de Murano, şi un birou sculptat în lemn în stil art nouveau. Port-bonheur pentru cariera mea. Sub geamul de protecţie al postavului verde de pe blatul biroului, două fotografii: prima, bustul în marmură al regelui Decebal, descoperit în 1822, cu ocazia lucrărilor din Forul lui Traian, 1,5 înălţime, expus la Muzeul Vaticanului (bust, nu ţeastă, slavă, nu înfricoşare); a doua, înfăţişa o scenă de pe Columna din Roma: în faţa unui castru roman două capete (ţeste) ale unor luptători daci sunt înfipte în pari.
N-am păstrat fotografiile. Păstrez, fireşte, biblioteca şi biroul la care lucrez şi acum. Ştefan Voitec îmi spunea că ambele piese de mobilier au fost folosite o perioadă, la Chişinău şi Arad, chiar de familia lui Vasile Goldiş, raportorul de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918.
Facultatea de Teologie, la cursul de Noul Testament se predă despre sfârşitul tragic al Sfântului Botezător. Salomeea, fata Irodiadei, cea ţiitoare de pofte, a avut pe tipsie, de la regele Irod, capul Proorocului Ioan (Matei, 14). După care a fost prima înmulţire a pâinilor…
La Facultatea de Istorie, magistrul Ion Nestor predă la „Antropologie”, printre altele, despre complexe şi încă misterioase practici religioase sau despre practica prin care virtuţile învinsului reveneau învingătorului. Ca la celţi, de pildă, mai apoi la romani, „Ei (celţii, n.n.) retează capetele celor învinşi pe câmpul de luptă şi le leagă de gâtul cailor sau de centura de la brâu. Acasă le înbălsămează în ulei de cedru şi le păstrează în cufere pentru a le prezenta cu mândrie oaspeţilor, spunând că unul dintre strămoşii lor, tatăl sau chiar ei înşişi au refuzat sume mari de bani pentru ele. Unii dintre ei se laudă chiar că au refuzat echivalentul în aur al greutăţii capului” (Diodorus Siculus, Biblioteca istorică). Să nu uit, Durostorum, Dorostolon (cetatea romană, azi Silistra) este nume de origine celtică.
Întotdeauna frica şi lăcomia au împins la trădare şi crimă. Decebal a fost trădat de un apropiat al său, Bicilis (Dio Cassius, Istoria romană, LXVIII, 14, 4). Sarmizegetusa căzuse, aurul dacilor fu scos din ascunzătoare, Decebal se pregătea să închidă istoria unui neam. Şi, înainte de a fi atins de mâinile urmăritorilor, Decebal, căzut lângă un stejar, îşi taie gâtul cu sabia curbă. Apoi, trupul a fost decapitat, pentru ca măcar capul să slujească drept dovadă că viteazul rege al dacilor a încetat să mai fie o primejdie pentru liniştea Imperiului Roman (Radu Vulpe, Columna lui Traian, Monument al etnogenezei românilor, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1988, p. 228 – 230, scenele 112 – 118; C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, Columna lui Traian, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966, img.68; C. Cichorius, Die Reliefs der Trajanssaule, Berlin, 1896, 1900; V. şi Albumul de desene ale lui Sante Pietro Bartoli, Cab. de stampe al BNR, şi Sibiu, Biblioteca Astra). Comandantul roman (avansat decurion) Tiberius Claudius Maximus, va fi cel care va duce capul lui Decebal la Ranistorum (?) La Roma, macabrul trofeu va fi expus pe Scările Gemonii de pe râpa Capitoliului, pentru ca apoi să fie azvârlit în apele Tibrului. Umilitoare şi dureroasă imagine pentru cei de atunci, pentru urmaşii lor şi pentru amintirea regelui dac.
La începutul Renaşterii, papalitatea a pus în vârful Columnei în locul chipului ab initio al lui Traian, statuia de bronz a Sfântului Petru, semn că monumentul a fost adoptat de Biserică.
Peste veacuri, o altă uriaşă personalitate a istoriei noastre, primul unificator al ţărilor române, Mihai Viteazul, avea să-şi piardă capul tot în urma trădării (1601). Pentru Împăratul de la Viena, (Rudolf II) şi pentru ca Mihai să nu ia „ţara (Transilvania, n.n) pentru sine” , aliatul Voievodului român, generalul Basta, a trimis în noaptea de 9 spre 10 august, la 3 km de Turda, 300 de valoni şi nemţi, în frunte cu căpitanul Verlin de Liege, asupra cortului lui Mihai Vodă, căruia „…i-au tăiat capul cu propria lui sabie (…), i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal (…) şi astfel a stat capul acolo mult timp (…)” (Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamoskozy şi însemnările lui privitoare la români 1566-1608, Cluj, 1928, p. 158).
Ludovic Rakoczi şi Matei Peresith, comandanţii unguri care l-au apărat pe Mihai Viteazul (!) au fost răniţi. Un alt ungur, Ioan Bekeny, comandant de lefegii, a fost decapitat. Doar albanezii Aga Leca şi Leca comisul („neamurile”, deh), alţi Bicilis, trecând de partea lui Basta „au mărturisit tot ce ştiau despre Mihai Vodă”. Documentele vremii spun că Paharnicul Turturea a furat capul Viteazului şi l-a adus în Ţară, pentru a fi slujit şi îngropat la mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte.
Odiseea capului Eroului Creştinătăţii, Domnul Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei, e greu de descris: de la Mănăstirea Dealu la Mitropolia din Iaşi, apoi în Rusia, la Cherson, capul a umblat ascuns în chivotul lui Grigore Tocilescu sau în cutii de pantofi… La 26 august 1920, însuşi Regele Ferdinand pecetluieşte la Dealu capacul sarcofagului de marmură albă cu capul voievodului Mihai.
La Slobozia, anul ăsta, s-a îmbrăcat bulevardul Unirii. Unicat în urbanism: între două staţii de autobuz, Mihai Viteazul este când bust, când în picioare. Şi invers. Cum de 1 Decembrie statuia voievodului nu va fi gata, şi blau-blaul e pregătit de mult, va fi adus capul lui Mihai Viteazul de la Oraşul de Floci. Temporar!…
*
Aţi citit „Rinocerii” de Eugen Ionesco? De curând, pe când ştergarele foşneau de toamnă şi gândurile le-auzeam în clopote, am avut o vedenie. Se făcea că o ţeastă de dac (caracteristicile morfologice nu-mi sunt clare), din argilă perpelită, anunţă o invazie de daci-zombi pe colinele cu vii. Ocroteşte-ne, Sfinte Apostol Andrei!
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov, 2013,
Înainte de Ziua Naţională a României
