Rodica Dohot. Luna aceasta, scriitorul Ion Anghel Mănăstire se pregăteşte pentru lansarea unui nou roman, asta după ce a mai publicat alte 6 cărţi de-a lungul ultimilor 30 de ani.
„Mă gândesc la cartea asta de 24 de ani. Circa 10 ani mi-au trebuit pentru încercări, rescrieri şi iată că, în anul 2013 au reuşit să scot de sub tiparul Editurii Semne romanul „Carte pentru Nobel”. Mă bucur că am reuşit să găsesc formula finală pentru acest roman din punct de vedere stilistic pentru a corespunde subiectului cărţii”, a declarat pentru Obiectiv, scriitorul Ion Anghel Mănăstire.
Situat între informaţie exactă şi ficţiune, romanul „Carte pentru Nobel” se prezintă sub forma unui dosar de existenţe în cadrul căruia literatura mărturisirilor îşi modifică substanţial reperele. Structural, romanul conţine două planuri: cel al detaşării obiective, prin care se controlează creaţia şi cel al naraţiunii ficţionale prin care se abordează teme importante despre viaţă, moarte, iubire adoleşcentină şi condiţia intelectualului. Suita de poveştiri ficţionale relevă un scriitor sigur pe resorturile strategice epice, un narator ce percepţii fascinante ale spaţiului şi timpului.
„Carte pentru Nobel” este un roman în continuă defensivă scris pentru a cuceri lumea cititorului, a cărui miză se desprinde din forţa ideilor şi a stilului inconfundabil, relevând un scriitor de prim plan cu o voce puternică, distinctă şi originală în peisajul literar contemporan românesc şi nu numai.
„Carte pentru Nobel” nu este prima creaţie literară a lui Ion Anghel Mănăstire. În anul 1982 a scos „Talanii”, romanul de debut al scriitorului. Apoi a urmat în 1985 romanul „Noaptea nu se împuşcă”, în 1996 „Cântece Pierdute” – Carte pentru persoane curioase, în 1997 a lansat romanul „Bizante”, în 2000 „În Flevia, cu Dumnezeu prins de picior”, iar în 2011 a scos ediţia a treia a romanului „Noaptea nu se împuşcă”
De-a lungul carierei, Ion Anghel Mănăstire a adunat premii literare importante şi anume Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Talanii” în 1983, Premiul Literar „Mihai Eminescu” pentru romanul „Bizante” în 1998, Premiul Cartea Anului 2000 pentru trilogia „In Flevia, cu Dumnezeu prins de picior”, premiu acordat de Uniunea Scriitorilor şi Ministerul Culturii din România în anul 2000 şi Premiul „Alexandru Odobescu” obţinut în anul 2001.
Lansarea romanului „Carte pentru Nobel” va avea loc pe data de 19 decembrie 2013, în foaierul Casei de Cultură „Barbu Ştirbei” din Călăraşi.