Sorin Anghel. În mod absolut previzibil, Ion Răuţă a preluat conducerea tehnică a Dunării Călăraşi. Antrenorul constănţean născut la Dragalina a fost adus pe Borcea la insistenţele preşedintelui Costică Ştefan, semn că de acum înainte nu vor mai exista şicane între bancă şi tribuna oficială ca pe vremea când echipa era antrenată de către Virgil Bogatu. Asta nu înseamnă că la Dunărea va fi doar lapte şi miere.
Venirea lui Răuţă nu înseamnă rezolvarea problemelor de la gruparea „galben-albastră”. Înseamnă doar sudarea relaţiilor dintre antrenor şi preşedinte. Costică Ştefan ştie că noul locatar al camerei cu numărul trei din cantonamentul echipei nu este umil ca Mirel Condei, motiv pentru care nu mai poate lua decizii de unul singur. Lucrul în echipă este mult mai dificil, dar atunci când te consulţi cu cei din jurul tău ai mari şanse să iei cele mai bune decizii.
Există totuşi o problemă. Ion Răuţă, care nu trebuie să se aştepte să fie primit cu braţele deschise de un oraş care a mârâit întotdeauna pe la spatele oricărui antrenor, este descris de către foştii săi colaboratori drept un tehnician care ia decizii de unul singur, fără să se consulte cu cei alături de care lucrează. Asta s-ar putea să fie o problemă din moment ce preşedintele Costică Ştefan s-a obişnuit până acum ca antrenorul să i se supună.
Prietenia celor doi este una de lungă durată şi de ea se leagă şansele Dunării de a ataca promovarea în sezonul viitor. Când lucrezi alături de un om care ţi-e drag, începi să te abaţi de la principiile tale numai pentru a face treabă bună împreună. Dacă vor acţiona aşa, Ion Răuţă şi Costică Ştefan vor avea numai de câştigat. Dacă vor continua pe linia de până acum, cei doi ar putea să-şi păteze prietenia care îi leagă de câteva decenii. Ar fi tare păcat. Fotbalul este ultimul lucru de la care trebuie să se certe doi oameni.
Costică Ştefan este preşedinte la Dunărea de un an şi jumătate, timp în care a schimbat doi antrenori. Gruparea „galben-albastra” lasă impresia că şi-a făcut un obicei din a rula tehnicienii din moment ce Bogatu şi Condei au avut mandate care nu s-au întins pe mai mult de câteva luni, deşi la instalare li s-a declarat dragoste eternă. Sunt convins că pe Răuţă nu salariul l-a atras la Călăraşi, ci ideea de a antrena din nou după doar câteva luni de la despărţirea de Farul Constanţa. Nu spun că Dunărea îşi va plăti tehnicianul cu aceeaşi bani pe care îi primeşte un student care lucrează în regim part-time la un fast-food, dar nici nu cred că se poate umple de bani la Călăraşi.
În fotbalul actual, cu mese sărace şi echipe puţine, dacă stai departe de teren ajungi să te uite lumea. A contat foarte mult şi prietenia cu preşedintele Ştefan, iar dacă nici Răuţă nu corespunde exigentelor postului, probabil următorul pas va fi recrutarea altui şef peste club. Motivaţia numirii lui Răuţă este cusută impecabil cu aţă albă.
Dunărea nu are în lot jucători de o valoare certă. Nu se poate spune despre locatarii vestiarului că sunt atât de buni încât nu mai au nevoie de un antrenor aspru aşa cum este Răuţă. Am fost mereu un avocat al jucătorilor, dar şi al antrenorilor care au pus preţ pe disciplina şi pe pregătirea fizică. Mai mult ca sigur, lotul va fi ajustat. La reunirea lotului au venit patru portari noi, semn că lui Gabriel Popa i s-a pus gând rău. Vor veni întăriri ieftine, de vreo 1.000 – 1.200 de lei pe lună, cărora le va fi foarte greu să intre în echipă. Din păcate, foamea este, aici, la Călăraşi, cuvântul-cheie. Dunărea este în continuare o echipă neatrăgătoare pentru mercenari.
Dar nimic nu e bătut în cuie, mai ales când răbdarea călărăşenilor se apropie de final. După ce rulezi antrenori şi jucători, e floare la ureche să rulezi şi conducători.
