marți, octombrie 29, 2024
AcasăCOMUNITATEOra Pământului 2014: Schimbarea suntem noi!

Ora Pământului 2014: Schimbarea suntem noi!

- Advertisement -

Primăria Municipiului Călărași își propune promovarea mesajului Earth Hour 2014 în rândul comunității, prin diverse instrumente: afișe, fly-ere, stingerea iluminatului arhitectural la diverse obiective din oraș, expoziție a desenelor tematice, program cultural-artistic.

În calitate de organizator, împreună cu partenerii: Inspectoratul Școlar al Județului Călărași, Casa Corpului Didactic a Județului Călărași, Consiliul Județean Călărași și Centrul Cultural Județean Călărași, Primăria Călărași va invită pe 29 martie 2014, în ultima sâmbătă a acestei luni, pe Platoul din fața Prefecturii, în intervalul orar 20.00 –  21.30 la un spectacol cultural-artistic organizat cu sprijinul elevilor din unitățile școlare călărășene și la lansare de lampioane luminoase.

De asemenea, invită operatorii economici de pe rază municipiului să se alăture acțiunii prin stingerea luminilor, la sedii și la punctele de lucru. Între orele 18.00 și 20.00, sediul Primăriei Municipiului Călărași va găzdui o expoziție de pictură și grafică, lucrări realizate de elevii călărășeni, precum și dezbateri pe tema evenimentului.

Earth Hour – Campanie mondială – unică în istorie – de conștientizare a problemelor mediului înconjurător generate de activitatea umană, a reușit să implice, în anul, 2010 cca 1,3 miliarde de oameni din 128 de țări.

Anul 2014 ne aduce în etapa unei schimbări într-un sens profund: este momentul înțelegerii că schimbarea reală stă în puterea fiecăruia mai mult decât a trage un semnal de alarmă. O schimbare durabilă va putea să apăra în lume atunci când oamenii vor adopta alte modele de gândire și comportament.

În acest an, pe 29 Martie, între orele 20.30-21.30, în același timp cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esențiale funcționării și deconectarea echipamentelor electronice aflate în stând-by, este momentul să trecem la o schimbare pozitivă și profundă a modului nostru de a relaționa cu mediul.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite