luni, octombrie 28, 2024
AcasăACTUALAmenzi de 419.000 lei aplicate de DSVSA înaintea Sărbătorilor Pascale

Amenzi de 419.000 lei aplicate de DSVSA înaintea Sărbătorilor Pascale

- Advertisement -

Ca  urmare a monitorizării permanete şi a acţiunilor de control eficiente asupra crescătorilor de animale, a producătorilor şi comercianţilor de produse alimentare de origine animală şi nonanimala,  bilanţul controalelor pe care Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Călăraşi le-a făcut în ultima lună, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale s-a concretizat în aplicarea unui număr de 55 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 419.000 de lei, confiscându-se peste 60 kg de alimente, carne și produse din lapte.

În plus, alte 31 unităţi au primit avertismente scrise. La 14 dintre magazinele alimentare controlate pentru deficientele constatate s-a dispus şi interzicerea funcţionării acestora.

Printre deficienţele majore pe care le-au scos la iveală controalele s-au numărat depozitarea necorespunzătoare în spaţiile de vânzare, existența unor produse din carne fără etichetă şi fără a se indica proveniența acestora, comercializarea unor produse cu termenul de valabilitate depășit, depozitarea neigienică a produselor.

La o unitate de procesare a cărnii nu s-a permis funcţionarea acesteia pentru că nu se poate asigura formaţiunea sanitară veterinară care să efectueze controlul sanitar veterinar al cărnii.

Nu în ultimul rând, au fost monitorizate târgurile de animale vii din municipiul Călăraşi şi din oraşul Budeşti, transporturile de animale vii prin acţiuni comune în trafic cu reprezentanţi ai IPJ Călăraşi, fiind efectuate 15 acţiuni de control în care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.000 lei, aplicate unui număr de 6 proprietari de animale (suine) pentru transportul animalelor fără a fi însoţite de documente sasnitare veterinare care să ateste starea de sănătate şi / sau transportul acestora în mijloace de transport neprobate sanitar veterinar.

Controalele continuă, la nivelul DSVSA Călăraşi fiind organizat un serviciu de permanentă la telefonul instituţiei: 0242 313 676, pentru preluarea notificărilor din partea consumatorilor privind evenimente care să pună în pericol sănătatea publică cât şi sănătatea şi bunăstarea animalelor, referitoare la agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare, alimentaţie publică, abatorizare, panificaţie, producerea, transportul şi distribuţia de produse alimentare de origine animală şi nonanimala, şi nu în ultimul rând comerţ cu animale vii.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite