joi, noiembrie 28, 2024
AcasăSPORTAvântul Pietroiu – Spicul Roseţi 1-1 (0-0) / Braţ la braţ către...

Avântul Pietroiu – Spicul Roseţi 1-1 (0-0) / Braţ la braţ către liga a IV-a!

- Advertisement -

Numirea lui Gabi Chiriţă ca principal a fost o carte câştigătoare pentru Râjnoveanu. Pentru Spicul Roseţi, acesta poate fi cel mai bun sezon din istorie. Şi numai datorită lui Gabi – Menoti! A preluat echipa într-un moment nefast, la retrogradare, a dat credit tinerilor, cărora le-a transmis spiritul său mândru şi iată că acum, cu 5 etape înainte de final, este promovată matematic în Liga a IV-a. Pietroiu – Roseţi a fost un derby la promovare. Meci care şi-a respectat din plin blazonul. Fotbal peste Liga a V-a, lume multă, faze cursive de la o poartă la alta, cartonaşe galbene, eliminare, două goluri, arbitraj bun. Toate ingredientele pentru un spectacol. Prima repriză s-a jucat în permanenţă la tatonare. Fiecare echipă pândea greşeala celeilalte. Faza cea mai frumoasă s-a consumat în min. 20 când Magearu ar trebui să o breveteze cu numele lui: detentă pe linia careului mic, lovitură de cap în forţă şi balonul trece milimetric peste transversală. Oamenii lui Costel Ghiţă nu rămân datori şi, cu 2 min. înainte de pauză, Voicu iroseşte deschiderea scorului trimiţând neinspirat pe lângă Manole. Repriza a doua s-a animat la 15 minute de la începutul ei. „Barsa” – Panait şi-a adus aminte de vremurile lui bune şi s-a comportat cum o făcea celebrul Vasile Popa în şi mai celebrele meciuri ale Gloriei Bistriţa! Mai întâi, în min. 68 i-a făcut loc lui Paraschiv să intre în careu şi să înscrie pentru 0-1. Apoi, în min. 69 s-a prăvălit cu brutalitate peste Perlea şi a produs eliminarea care era s-o coste pe Avântul. Golul din min. 68 l-a scos din sărite pe Voicu Lilică, care a văzut ceva în neregulă la preluarea lui Paraschiv. Personal am văzut că Paraschiv s-a plasat bine, la limita limitelor ofsaidului, asistentul Sandu a dat credit atacului şi acesta a marcat, beneficiind şi de plonjonul bătrânesc al tizului său. Meciul se putea relansa peste alte 4 minute, dar Voicu a lobat elegant peste portar şi mingea a lovit transversala. Şi tot el a ratat o altă ocazie în min. 81 când a „înfipt sovieticu” în minge, dar de această dată Manole a fost providenţial, scoţând din vinclu cu preţul unei accidentări. După acest minut, băieţii lui Ghiţă şi-au dat cu apă pe faţă şi s-au trezit. A intrat şi Crihan care a impulsionat extraordinar jocul pe contraatac. Se ratează ocazii monumentale şi de-o parte şi de alta. Când nimeni nu se mai aştepta, în min. 90+4, Pietroiu obţine o lovitură liberă la aproximativ 30 de metri de poarta adversă. Paraschiv, portarul gazdelor, bate lung şi plouat spre bara din dreapta porţii lui Manole şi mingea se strecoară buclucaşă în poartă neatinsă de nimeni. 1-1, scor care paradoxal mulţumeşte ambele echipe. Roseţi este promovată, Pietroiu sigură de baraj.

Avântul Pietroiu: Paraschiv; Şerban; Petre; Apostol; Panait; Vasile; Voicu; Dima; Manole (Crihan, 46); Ştefan; Moscovicioiu.

Antrenor: Lilică Voicu; Delegat: Costel Ghiţă

Spicul Roseţi: Manole; Tărăbăşanu; Chiriţă; Florea; Popescu; Anghel; Munteanu; Răgălie; Perlea; Magearu (Şt. Anghel, 81); Paraschiv (Drăguţu, 72).

Antrenor: Gabi Chiriţă; Delegat: Flavius Decu

Arbitri: Ionel Duţă; Ionuţ Sandu; Marian Burghilă.

În celelalte jocuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate: Fortuna Tămădău a umilit cu 7-2 pe lanterna roşie a clasamentului, AS Gâldău. Într-un derby de tradiţie, Unirea a terminat la egalitate, 2-2, cu Dichiseni. Jegălia a plecat învinsă, 1-2, de la Lupşanu. Spicul Vâlcelele câştigă cu 5-2 în faţa echipei Zarea Cuza Vodă. La Dâlga s-a disputat un meci cu cântec. Gazdele au obţinut un rezultat mincinos 3-2, însă echipa primarului Stanciu a introdus o contestaţie, câştigând jocul cu 3-0 la masa verde. Ultimul meci al etapei s-a jucat miercuri la Independenţa, unde gazdele s-au impus destul de greu cu 3-0 în faţa petroliştilor din Ileana.

Etapa a XXVI-a programează mâine următoarele întâlniri: Şoimii din Unirea zboară la Jegălia pentru a ciuguli cele 3 puncte. Dichiseni – Pietroiu este un joc de 1X2. Roseţi – Tămădău joc în care gazdele vizează victoria, prilej cu care Gabi Chiriţă îi va scoate în stradă pe concetăţenii săi pentru a sărbători promovarea. Gâldău – Dâlga, un derby al suferinţei în care gazdele sunt mari favorite. Unioniştii din Dragalina speră să-şi apere reduta în faţa micuţei Barcelona din Independenţa. Petroliştii din Ileana şi Ştefan cel Mare se întâlnesc într-un meci cu mari rivalităţi în timp, în care oaspeţii au avantajul hârtiei. Diavolii din Cuza Vodă vor merge cu Steaua la Lupşanu. Spicul Vâlcelele stă.

 

Rezultate Cupa României

Miercuri 7 mai 2014 s-au disputat optimile din Cupa României, faza judeţeană, înregistrându-se următoarele rezultate:

Partizan Crivăţ – CSM Olteniţa                                       4-4 (5-5 120 min; 9-10 d.p.)

Viitorul Şoldanu – Victoria Chirnogi                            0-5

Zarea Cuza Vodă – Venus Independenţa                       0-3 (M.V.)

Dunărea GrădişteaAgricola Borcea                         1-1 (2-1 d.p.)

Rapid Ulmeni – Dunărea Ciocăneşti                              0-1

Victoria Dragoş Vodă – Progresul Fundulea               0-3 (M.V.)

Viitorul Dâlga – Înainte Modelu                                      1-10

 

Rezultate etapa a XXV-a Liga a IV-a

Agricola Borcea – Avântul Dor Mărunt                        5-3

Înainte Modelu – Unirea Mânăstirea                          3-0

Dunărea Ciocăneşti – Viitorul Curcani                           2-0

Steaua Radovanu – Victoria Chirnogi                            2-4

CSM Olteniţa – Victoria Lehliu                                        2-1

Rapid Ulmeni – Dinamo Săruleşti                                    5-2

Victoria Dragoş Vodă – Progresul Fundulea                 0-1

Venus Independenţa – Dunărea Grădiştea                    6-1

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite