luni, octombrie 28, 2024
AcasăACTUALOficialii călărășeni la vot / Filipescu a stat la coadă să voteze

Oficialii călărășeni la vot / Filipescu a stat la coadă să voteze

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Atât președintele Consiliului Județean Călărași, Răducu Filipescu, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, prefectul George Iacob și Dan Cristodor, președintele interimar al PSD Călărași au mers să voteze.

Răducu Filipescu, președintele Consiliului Județean Călărași, a votat împreună cu soția dânsului, în jurul orei 10, la una din secțiile de votare aflate la Școala nr.1, asta după ce s-a așezat frumoas, la coadă, așteptându-și rândul. După ce și-a exercitat votul, acesta a declarat:

”Astăzi am votat pentru viitor pentru că noi trebuie să mergem înainte, nu trebuie să ne gândim nici o clipă să ne întoarcem înapoi, voi sunteți tineri și totuși ați trecut prin perioada 2000 – 2004 și ați văzut ce se întâmplă când un singur partid are toată puterea și mai ales un partid de stânga. Eu urmăresc îndeaproape ce se întâmplă în Europa, în aceste zile când se votează. Vă asigur, cel puțin din câte cunosc, că dreapta va câștiga și dreapta va câștiga în Europa, vom avea comisar european și probabil, președintele Comisiei Europene va fi un liberal. Sunt convins că și în România, Partidul Național Liberal care eu îl reprezint va reuși să treacă acel prag de 20% și vom merge pe o cale către viitor și nu neapărat să ne mai întoarcem la perioada care pe care cu tristă amintire, chiar dacă nu vrem ne-o amintim, 2000 – 2004, când un partid s-a transformat într-un partid stat și cum știți foarte bine cum am trăit. Din câte știu, votul decurge normal, nu sunt probleme în secțiile de votare, nu avem incidente. Sunt câteva zone unde pot apărea probleme, dar după părerea mea, aceste alegeri europarlamentare pentru că nu a fost o dezbatere amplă și serioasă pe ceea ce se întâmplă la Bruxelles și pentru ce merg românii acolo..a fost mai mult o arestare a campaniei electorale de către Ponta și Băsescu, iar oamenii cred că nu au înțeles nici de această dată de ce trebuie să mergem astăzi să votăm, pe cine votăm și pentru ce votăm. Cred că va fi în jur de 30% prezența la vot, poate chiar 32%, iar noi, liberalii, sperăm să luăm peste jumătate din voturile care astăzi vor fi depuse în urnă. Așteptăm nu nerăbdare ora 21 să vedem ce vor spune exitpoll-urile, cu toate că ele sunt așa cum bine știți că sunt..numai acelor de stânga, dar rezultatul final va fi cel care va arăta că PNL are un drum foarte clar, foarte sigur și de la care nu se abate, nici de la drum și nici de la principiile pe care noi le apărăm cu atâta efort.”

Imediat după plecarea lui Filipescu, la aceeași secție de votare a Școlii nr.1 și-a făcut apariția pentru a-și exercita votul și fostul primar al municipiului Călărași, Nicolae Dragu, însoțit de soție.

O jumătate de oră mai târziu, la una din secțiile de votare din cadrul Colegiului Agricol ”Sandu Aldea” a votat Prefectul Județului Călărași, George Iacob, însoțit de băiețelul său, Andrei, de numai 7 luni. La ieșire, domnia sa a mărturisit presei următoarele:

”Am votat pentru băiețelul nostru, Andrei, pentru un viitor mai bun, am votat pentru noi, prioritățile cam astea sunt. Am votat pentru cea mai curajoasă echipă de europarlamentari în care ne-am pus și ne punem încrederea. Am votat pentru o Românie mai puternică în Europa.”

Și primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a venit să voteze împreună cu soția sa, la una din secțiile de votare din cadrul sălii de sport a Școlii nr.12. Iată ce a declarat acesta la iesirea din secția de votare:

”Este normal să votez PNL, votez pentru europarlamentarii liberali care au demonstrat şi înainte de campanie, în perioada celor 5 ani, dar şi în timpul campaniei, că într-adevăr îţi merită locul în Parlamentul Europei prin iniţiativele pe care le-au avut şi prin tot ceea ce vor să facă după aceste alegeri. Faptul că au fost printre puţinii europarlamentari care au stat de vorbă cu cetăţenii şi care şi-au exprimat un program bine structurat pe categorii de activităţi care sunt în cadrul Parlamentului European demonstrează maturitatea politică pe care aceştia o au şi sper ca cetăţenii, măcar în al 12-lea ceas, să-şi dea seama că europarlamentarii PNL sunt cei mai buni dintre europarlamentarii României.”

În jurul orei 11.30, la Secția 31 din cadrul Școlii nr.11 ”Tudor Vladimirescu” a votat și Dan Cristodor, președintele interimar PSD Călărași. După exercitarea votului acesta a menționat:

”Astăzi am votat Alianța PSD-UNPR-PC, o echipă de profesioniști care să ne reprezinte în Parlamentul European, mândri ca sunt români și care să facă o Românie puternică în Europa.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite