luni, octombrie 28, 2024
AcasăFAPT DIVERS31 iulie 2014 / Horoscop

31 iulie 2014 / Horoscop

- Advertisement -

BERBEC

Astăzi ai ocazia să-i mai înveţi câte ceva pe cei de acasă, fiind dornic să le explici cele mai mici amănunte. Atenţia la detalii şi la informaţii ascunse se va dovedi avantajoasă şi în relaţia cu banii, atâta timp cât nu treci peste acestea, considerând că vei găsi soluţia norocoasă. Odată cu venirea serii, partenerul de cuplu va fi cel care va beneficia de atenţia şi de generozitatea ta.

TAUR
Astăzi este o zi potrivită să stai de vorbă cu cei dragi, mai ales cu copiii, fiind dispus să le oferi atenţie şi să le asculţi răbdător pasurile, acordându-le sfaturile cele mai adecvate. Încearcă să te bucuri de compania familiei şi nu te rezuma doar la responsabilităţile pe care le ai de îndeplinit faţă de aceştia pentru ca să sfârşitul de zi promite o atmosferă plină de căldură.

GEMENI
În prima parte a zilei ai putea trasa un plan de investiţii pentru casă, apoi atenţia ta mutându-se mai degrabă către subiecte noi de interes cum ar fi un nou curs la care să te înscrii sau pregătirea unui material pe care va trebui să-l susţii public. Lucrează în liniştea căminului la ultimele detalii iar seara, ai putea ieşi în oraş la un spectacol la braţul persoanei iubite.

RAC
Zi favorabilă asimilării de informaţii utile, când poţi miza pe soluţii schematizate, simple, cu caracter practic. De folos îţi pot fi asocierile cu diferite senzaţii sau cu experienţe trăite în trecut. Nu te aştepta însă să primeşti laude la serviciu. Nu-i uiţi pe cei din familie care te-au susţinut, acum dorind să te revanşezi şi să le întorci cu generozitate gestul, însă încearcă să păstrezi o notă moderată.

LEU
Bună intuiţie în chestiunile financiare poate fi astăzi eclipsata doar de tendinţa de a urma fiecare idee nouă şi de a începe mai multe activităţi pe care nu vei reuşi să le finalizezi. Îţi expui cu mai mare lejeritate părerile şi convingerile, mai ales acasă, dar acceptă pentru a evita conflictele, ca şi alţii pot avea dreptate. Totuşi, spre seară devii mai împăciuitor şi deschis compromisului.

FECIOARĂ
Astăzi eşti deschis către socializare şi interacţiune cu grupul tău de prieteni dar dispoziţia ţi se poate schimba destul de uşor dacă simţi vreo urmă de nesinceritate. Important este să-ţi ţii în frâu atitudinea critică fără însă a-ţi cenzura părerile personale. Căută să faci puţină curăţenie în viaţa ta, debarasează-te de gânduri, obiceiuri dar şi lucruri care nu-ţi mai sunt folositioare.

BALANŢA
Chiar dacă nici astăzi o bună parte din zi nu vei fi atât de vizibil, asta nu înseamnă că nu vei lucra în linişte la soluţii practice pentru planurile tale. Şi, deşi vei prefera să nu depinzi de nimeni, ai la cine apelă pentru susţinere materială. Odată cu venirea serii, energia pare să revină la normal şi vei tinde să cauţi compania prietenilor cu care împărtăşeşti aceleaşi idealuri.

SCORPION
Cariera şi strategiile amănunţite de a avansa în cercurile tale sociale par să-ţi ocupe din ce în ce mai mult atenţia, relaxarea şi vacanţele trecând uşor în plan secund. Totuşi, oricât de mare ar fi miză, mergi pe variantele etice şi bine puse la punct. Nu uita că efortul susţinut cere şi perioade de odihnă, de aceea acordă-le acestora importanța cuvenită şi realizează totodată o analiză a relaţiilor tale.

SĂGETĂTOR
Astăzi o discuţie cu o persoană intimă se poate dovedi inspirată, intrând în posesia unor informaţii utile pentru planurile tale. Intenţiile tale de a urma noi studii dar şi de a călătorii în afara ţării în interes de serviciu par a prinde contur, trebuind totuşi să fi destul de convingător în susţinerea cauzei tale. Seara, ieşi alături de prieteni la o plăcută dezbatere de idei.

CAPRICORN
Parteneriatele care presupun relaţia cu străinătatea se pot dovedi astăzi destul de fructuoase, mai ales dacă eşti atent la informaţii mai puţin accesibile altora. Ai un fler bun atât pentru afaceri cât şi pentru alegerea asociaţilor potriviţi, principiile şi integritatea având un cuvânt important de spus. Oferă ajutor la rândul tău celor ce te-au susţinut în demersurile tale.

VĂRSĂTOR
Caută astăzi să identifici ce anume ai putea face pentru a obţine relaţii armonioase cu colegii de serviciu sau cu asociaţii şi rezolva punctual fiecare situaţie. Dacă simţi nevoia, poţi cere sfatul unei persoane apropiate, în care ai încredere. La serviciu, deşi eşti destul de impunător referitor la filosofia ta de viaţă, resusesti totuşi spre seară să devii mai conciliant.

PEŞTI
Senzitiv şi atent la stările de spirit ale persoanei iubite, astăzi eşti la dispoziţia acesteia încercând să te faci cât mai util. Totuşi, acordă importanţă şi propriilor stări interioare precum şi stilului de viaţă sau nevoii de a merge la un consult medical, dacă situaţia o cere. Relaţia cu cei de la locul de muncă e pe drumul cel bun dacă se pune accentul în principal pe onestitate.

Sursă:curademiere.ro

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite