joi, noiembrie 28, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEDionisie Tomescu, numit oficial în funcţia de director executiv al Direcţiei Agricole...

Dionisie Tomescu, numit oficial în funcţia de director executiv al Direcţiei Agricole Călăraşi

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Din Ordinul Ministrului Agriculturii nr. 1241 din 29 iulie 2014, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, l-a numit oficial în funcţie, în cursul zilei de joi, 31 iulie, pe noul director executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Călăraşi, în persoana lui Dionisie Eugeniu Tomescu.

„Domnule director, felicitări pentru funcţia pe care o exercitaţi deja. Sunteţi din cadrul instituţiei şi ştiţi cum trebuie să vă continuaţi activitatea. Sunteţi un om de sistem şi îmi place să cred că vom avea o colaborare deosebită în toate punctele pe care noi le considerăm necesare pentru agricultura judeţului Călăraşi.

Dacă nu mă înşel, cred că este pentru prima dată în ultimii ani când o persoană vine din interior cu un stagiu de câţiva ani buni şi accede la funcţia de director. Este un lucru bun, o continuitate a managementului aplicat în cadrul Direcţiei Agricole Călăraşi. Sper să continuaţi şi să aveţi rezultatele pe care le doriţi”, a declarat prefectul Iacob, cu prilejul numirii noului director.

Până în prezent, postul de director al instituţiei călărăşene a fost ocupat de Cristian Delibaş, detaşat de la Botoşani care, de altfel, nu s-a prezentat nici o zi la conducerea instituţiei motivând absenţa sa prin concediu medical, de problemele organizatorice ocupându-se în tot acest timp, Ion Barbu.

Noul director, Dionisie Eugen Tomescu activează în cadrul Direcţiei Agricole Călăraşi, ca specialist, de 8 ani. Are 52 de ani, este de profesie inginer, este căsătorit şi are un băiat.

„Vă mulţumesc pentru gândurile adresate şi vreau să vă asigur că avem un colectiv profesionist întrucât activez de 8 ani în cadrul Direcţiei. Scopul nostru este să ne continuăm activitatea în acelaşi mod, avem atribuţii clare şi specifice pentru fiecare compartiment în parte şi sper să lucrăm la fel de bine şi în continuare.

În noua mea calitate de director executiv îmi doresc o colaborare bună cu Instituţia Prefectului, cu toate instituţiile abilitate cu care noi lucrăm şi de asemenea, voi încerca împreună cu echipa Direcţiei Agricole să lucrăm excelent ca toată această zonă a judeţului Călăraşi, implicit agricultura să fie reprezentată foarte bine. Spun toate acestea pentru că eu, lucrând aici, cunosc tot colectivul, oamenii sunt profesionişti, echipa ştie ce are de făcut şi ştiu că vom lucra foarte bine”, a declarat pentru Obiectiv, directorul executiv la Direcţiei Agricole a Judeţului Călăraşi, Dionisie Tomescu.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite