luni, octombrie 28, 2024
AcasăCOMUNITATECălăraşi / Poftiţi la Târgul de Toamnă cu mititei, pastramă, comedii, gogoşi...

Călăraşi / Poftiţi la Târgul de Toamnă cu mititei, pastramă, comedii, gogoşi şi bere rece

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Cu căluşei, mașinuțe, gogoşi, terase cu mici, pastramă şi bere rece, bâlciul şi-a deschis şi în acest an porţile pentru călărăşeni şi nu numai.

Şi cum tot omul merge la bâlci pentru a-şi mulţumi copiii, nu cred că rezistă cineva să nu guste din preparatele puse pe grătarele încinse. 19 firme de alimentaţie publică te îmbie cu bucate care mai de care mai atractive: cârnaţi şi pastramă de Pelşcoi, mici, scăriţă, peşte, totul stropit din plin de un pahar de bere rece sau o răcoritoare.

Vasile Manea, directorul SP Pieţe Oboare, ne-a declarat că, pe lângă cei cu unităţile de alimentaţie publică, mai sunt închiriate 90 de spaţii pentru micii comercianți, atât în incinta cât şi în afara târgului, firme ce își expun diverse produse spre vânzare, prețurile fiind pentru toate buzunarele. În plus, mai sunt comercianţii de gogoşi şi colaci secuieşti, patiseriile, producătorii de fructe, vânzătorii de vată de zahăr şi îngheţată, precum şi comediile pentru copii.

„De la an la an suntem mai bine organizaţi, comercianţii au marfă mult mai diversificată, iar unităţile de alimentaţie publică au încercat să iasă în evidenţă cu lucruri plăcute. În toate cele 8 zile de târg aşteptăm cât mai multă lume pentru că Târgul de Toamnă a devenit deja o tradiţie la Călăraşi şi de la an la an suntem şi mai bine organizaţi”, a precizat directorul SP Pieţe Oboare Călăraşi, Vasile Manea.

Deocamdată, în prima zi a Târgului de Toamnă 2014, unii comercianţi încă îşi mai construiau tarabele, parcul de distracţii abia se instala şi asta pentru că mare parte dintre ei abia şi-au strâns tarabele şi comediile din târgul care s-a încheiat în 31 august, la Olteniţa.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite