luni, noiembrie 25, 2024
AcasăADMINISTRAŢIECălărași/ Teodorovici: „Toate județele din zona limitrofă Dunării vor putea beneficia de...

Călărași/ Teodorovici: „Toate județele din zona limitrofă Dunării vor putea beneficia de o finanțare aparte, pe toate programele operaționale care însumează 43 de miliarde de euro”

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene și Florin Jianu, Ministrul IMM-urilor au fost prezenți miercuri, 22 octombrie, la Călărași, unde au avut o întâlnire de lucru cu primari din județ, profesori, oameni de afaceri și reprezentanți ai autorităților locale, acțiunea desfășurându-se în sala de ședințe a Primăriei Călărași.

Florin Jianu, Ministrul IMM-urilor, făcut o prezentare privind inițiativa „ROMÂNIA START-UP”, compusă din două apeluri de proiecte POS DRU, „Firme de exerciţiu pentru elevi” şi „România Start-up”, menționând că scopul acestor demersuri este să stimuleze antreprenoriatul, să ofere oportunități de dezvoltare a tinerilor, să-i ajute să-și dezvolte competențe și abilități pentru a intra și a se integra mai ușor pe piața muncii.

Informaţii destul de interesante au venit și din partea Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a adus în discuție proiectele județului Călărași, menționând că ar fi loc și de mai bine, dar și o mai mare implicare, mai ales că noul segment financiar vizează ca sumele să fie împărțite pe județe, prioritare fiind proiectele de mare impact.

„Am văzut lista cu proiectele de finanțare de la nivelul județului Călărași, și vă pot spune că este loc și de mai bine. Pe toate programele operaționale pe următorul cadru financiar, deci din cele 43 de miliarde de euro, toată zona limitrofă Dunării, toate județele limitrofe vor putea beneficia de o finanțare aparte, aici vorbesc de segmentul pe „Strategia Dunării”. Urmează să vedem exact modul în care se vor finanța proiectele. Eu sunt pentru ideea de a nu pune toată suma laolaltă, iar județele să intre între ele într-o competiție. Sunt de părere că ar fi necesară o alocare financiară pentru fiecare județ în parte, totul va fi în mod echitabil, abia după aceea, în a doua parte să se poarte discuții de tip de proiecte pot fi finanțate. Este foarte important ca acești bani să îi cheltuim acum, de această dată, într-un mod cât mai eficient. Ideea este să finanțăm, strict, ceea ce are fiecare județ nevoie în parte. Dacă ar fi să menționăm un exemplu, eu țin foarte mult să finanțăm partea de producție, partea de export a ceea ce noi producem și partea de export în afara spațiului European, din ceea ce exportăm. Altfel, România nu poate recupera din decalaje, față de alte state europene. Ca și absorbție, eu nu am nici un fel de temere că România, în acest al doilea ciclu, să absoarbă toți banii”, a precizat Teodorovici.

Un alt aspect important, punctat de Ministrul Fondurilor Europene, a fost intenția ministerului de a înființa la nivelul fiecărui județ din țară Centre de Informare care să vină în sprijinul celor interesați în accesarea fondurilor europene și implicit, să existe o mai bună comunicare.

„Recomandând foarte mult un lucru, implicit și la nivelul județului Călărași, ca pe lângă ADR Sud-Muntenia, organismul care acoperă zona, să se înființeze la nivel de județ o structură oarecum similară care să ajute pe toți cei care vor să depună proiecte europene, fie că vorbim de mediu privat, fie că vorbim de mediul public. Vorbesc aici de o structură care să sprijine, să ofere toate informațiile, care să distribuie cât mai repede informațiile de la nivel central. Este foarte important acest element. Noi vom deschide aceste oficii, Centre de Informare le-am numit noi, în fiecare județ în parte pentru că vream să avem un canal cât mai sigur și cât mai scurt de comunicare. Astfel, imediat ceea ce facem noi la nivel național să ajungă la cei interesați, dar și invers, toate problemele să fie comunicate la nivel central”, a mai adăudat Eugen Teodorovici.

 

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite