În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an, potrivit mediafax.ro.
Ora 4.00 urmează să devină ora 3.00. După schimbarea orei, diferența dintre România și GMT va fi de două ore. Potrivit unor specialişti, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit disparând în câteva zile.
Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 26 octombrie. Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 25 spre 26 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.