joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATESFÂNTUL MINA. Ziua de 11 noiembrie este numită şi ZIUA TÂLHARILOR

SFÂNTUL MINA. Ziua de 11 noiembrie este numită şi ZIUA TÂLHARILOR

- Advertisement -

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocşi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii îl serbează pe 24 noiembrie. Este sfântul care îi ocroteşte pe păgubiţi, se arata grabnic ajutător celor nedreptăţiţi în procese şi celor ce au pierdut ceva sau au fost înşelaţi.

Sf. Mina s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocletian şi Maximian. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta. Ajunge în armata imperială, însă, la 23 februarie 303, când Diocletian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturiseşte fără ezitare că este creştin. Este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul.
Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor. Însă nu doar cei păgubiţi cer ajutor sfântului ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.

Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine. Sursă: realitatea.net

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite