luni, noiembrie 25, 2024
AcasăPOLITICAIulian Dumitrescu, Raluca Surdu şi Aurel Nicolae - ECHIPA CÂŞTIGĂTOARE

Iulian Dumitrescu, Raluca Surdu şi Aurel Nicolae – ECHIPA CÂŞTIGĂTOARE

- Advertisement -

Gândurile echipei USL Iulian Dumitrescu – Raluca Surdu – Aurel Niculae la debutul campaniei electorale

Iulian Dumitrescu: „Credem cu tărie că orice demers, oricât de mic, poate genera lucruri măreţe. La baza fiecărui edificiu se află o primă cărămidă pusă de meşterii zidari. La baza oricărui mandat parlamentar de success stă un vot primit de la un cetăţean. Invităm pe toţi călăraşenii din Colegiul Uninominal 2 – Senat şi din Colegiile Uninominale 4 şi 5 – Camera Deputaţilor, să voteze echipa formată din Raluca Surdu, Aurel Niculae şi Iulian Dumitrescu. Fiecare vot contează, iar un singur vot poate face diferenţa.”

Raluca Surdu: „Ca în preajma oricăror alegeri, şi acum ne aflăm într-o perioadă în care dorinţa de mai bine şi frustrările acumulate din cauza greutăţilor de zi cu zi pot face ca oamenii să fie mai mult sau mai puţin implicaţi, să fie pasivi şi neinteresaţi. Noi însă am dori să facem un apel la responsabilitate şi să-i invităm pe toţi cei la care acest mesaj poate ajunge, să se implice cât mai mult. Este şi o responsabilitate individuală faţă d eun drept al nostrum, al tuturor, acela de a vota liber, conform conştiinţei proprii şi dorinţei noastre de mai bine.”

Aurel Niculae: „Mai avem puţin şi configuraţia scenei noastre politice se va clarifica, după 9 decembrie. Aflaţi la începutul campaniei electorale, pornim cu gândul la iepurele din fabula în care a fost întrecut de broasca ţestoasă: trebuie să vedem ceea ce a determinat succesul broaştei ţestoase (perseverenţa, curajul, implicarea, disciplina) şi mai puţin ceea ce a dus la eşecul iepurelui (mândria, aroganţa, autosuficienţa). Invităm pe toţi cei din colegiile noastre să vadă cine şi ce a făcut în ultimii 3-4 ani în localităţile lor şi să voteze profesionalismul şi deschiderea către oameni pe care noi credem că le avem.”

 

Iulian Dumitrescu – Colegiul 2 Senat

De ce PNL?

Au fost mai multe aspecte pe care le-am luat în calcul. În primul rând compatibilitatea ideologică. Cred în libera iniţiativă, în proprietatea privată şi în libertatea individului de a-şi lua destinul în mâini, de a se ridica prin eforturi proprii. În al doilea rând, compatibilitatea la nivel personal cu liberalii din Călăraşi, încrederea că echipa din care fac parte este una profesionistă, de succes.

Atuurile lui Iulian Dumitrescu?

Mă consider un antreprenor cu experienţă, care a reuşit să experimenteze mai multe modele de business. Am creat locuri de muncă, am avut soluţii punctuale la probleme edilitare locale, am confortul de a vedea lumea cu detaşare, ceea ce-mi permite să mă concentrez pe alocarea eficientă a resurselor de care dispun în vederea soluţionării oricăror provocări pe care le-aş avea de înfruntat. Pentru judeţul Călăraşi doresc în primul rând să contribui la creşterea nivelului de trai în mediul rural prin încurajarea iniţiativei antreprenoriale în producţia de orice fel.

Cred de asemenea că şi românii doresc să aleagă politicieni care întâi au confirmat profesional, care au avut succes în domeniul lor de activitate şi care apoi au decis să investească energie şi efort şi pentru binele comunităţii. Toţi politicienii de până acum sunt modele: unele pozitive, ale căror realizări oricine doreşte să le repete sau chiar să le întreacă. Alţii sunt modele negative, sau contramodele, oferind lecţii de „aşa nu” care pot contribui la jalonarea parcursului unui politician tânăr. Şi spun „tânăr” nu din perspectiva vârstei biologice, ci a experienţei avute în politică.

Echipa Iulian Dumitrescu – Raluca Surdu – Aurel Nicolae

Am pornit la drum ca o echipă, fiecare având propria contribuţie, iar noi trei completându-ne reciproc. Raluca şi Aurel au mai multă experienţă la nivel local, fiind implicaţi de câţiva ani buni în rezolvarea problemelor comunităţilor din Colegiul 2 Senat. După cum ştiţi, acest colegiu uninominal senatorial acoperă Colegiile 4 şi 5 pentru Camera Deputaţilor, Raluca şi Aurel fiind propunerile de candidaţi ale USL pentru acestea.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite