joi, noiembrie 28, 2024
AcasăEVENIMENTÎncă 2 autospeciale SMURD pentru ISU Călăraşi

Încă 2 autospeciale SMURD pentru ISU Călăraşi

- Advertisement -

Rodica Dohot. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei“ Călăraşi a intrat astăzi, 12 noiembrie, în posesia celor 2 autospeciale din cele 8 primite până în prezent, achiziţionate în cadrul proiectului Achiziţie echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în regiunea Sud Muntenia”, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritara 3.

Pe toată derularea proiectului judeţul Călăraşi a primit 5 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, 3 de capacitate mare şi 2 de capacitate medie, 1 autospecială pentru descarcerări grele şi 2 ambulanţe de tip B. În perioada imediat următoare cele 24 de cadre vor fi instruite în vederea utilizării corespunzătoare a ambulanţelor tip B2. Toate utilajele au fost achiziţionate prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia” formată din judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, coordonator de proiect fiind Consiliul Judeţean Teleorman.

La conferinţa de presă desfăşurată la sediul ISU Călăraşi cu ocazia primirii celor 8 utilaje au participat preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Răducu George Filipescu, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Ilie Bălăn, colonelul Daniel Popa, dar şi candidaţi ai USL la alegerile din 9 decembrie, Daniel Florea şi Liviu Tomoiagă. Preşedintele Filipescu a subliniat că prezenţa celor doi candidaţi la această manifestare este pentru a se obişnui mai bine cu problemele din teritoriu dar şi pentru conturarea unor viitoare măsuri pentru repetarea achiziţiilor de acest gen prin proiecte cu bani europeni.

Conform surse, în cadrul acestui proiect, judeţul Călăraşi a primit doar 8 astfel de autospeciale, cu toate că trebuia mărit numărul de ambulanţe, întrucât din banii Consiliului Judeţean Călăraşi s-a acoperit şi cofinanţarea ce trebuia plătită de Consiliul Judeţean Ialomiţa.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite