Numărul european de urgență112 afost creat în anul 1991. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă112 adevenit operaţional în toată România. Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență, care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a solicita sprijin serviciilor de urgență (pompieri, ambulanţă și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.
Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia serviciilor specializate în situaţii de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Cu ocazia Zilei europene a numărului unic de urgenţă – 112, în data de 11 februarie 2015, cadrele Inspecţiei de Prevenire (structură de specialitate a I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi) desfăşoară activităţi de informare preventivă în unităţile de învăţământ şi cu populaţia din mai multe localităţi ale judeţului, având drept scop educarea şi informarea cetăţenilor cu privire la modul de comportare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă şi folosirea corespunzătoare a numărului de urgenţă 112.
Pompierii militari desfășoară cu același prilej Ziua Porților Deschise la reședința Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călărași, unde cei invitați vor avea ocazia să vadă echipamentele de intervenție și cele mai noi autospeciale ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
Elevii invitați să participe la acest eveniment vor primi ghiduri cu materiale de informare preventivă și informații cu privire la folosirea corespunzătoare a numărului unic de urgență – 112.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
– I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi