miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăACTUALITATEISJ Călăraşi/Manifestările Ştiinţei şi Tehnicii Şcolare “Florin Vasilescu”

ISJ Călăraşi/Manifestările Ştiinţei şi Tehnicii Şcolare “Florin Vasilescu”

- Advertisement -

Rodica Zaharia. Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi organizează în perioada 15 – 17 mai 2015 Manifestările Ştiinţei şi Tehnicii Şcolare “Florin Vasilescu”, eveniment structurat pe două segmente:

  1. Consursul Naţional de ştiinţă şi Tehnică, ediţia a XVII-a ce include o competiţie de proiecte interdisciplinare matematică – ştiinţe – tehnologie.
  2. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Profesorilor, ediţia a XII-a, unde profesorii din domeniul curricular matematică, ştiinţe şi tehnologii pot participa cu lucrări originale privind diversele experienţe personale pentru îmbunătăţirea modului de formare a competenţelor elevilor în aceste domenii.

Concursul Naţional de Știinţă şi Tehnică pentru elevi “Florin Vasilescu” este primul concurs de proiecte interdisciplinare al liceenilor din ţara noastră iniţiat în 1998 de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Călăraşi în colaborare cu Fundaţia “Grupul de Iniţiativă pentru Învăţământul Fizicii (G.I.Î.F.)” şi Societatea Română de Fizică (S.R.F.)”.

Concursul Naţional de Știinţă şi Tehnică al elevilor are un caracter preponderent aplicativ.

Scopul concursului are în vedere stimularea dezvoltării competenţelor ştiinţifice şi tehnice ale tinerilor cu vârste cuprinse între 15 – 19 ani. Obiective: În urma activităților depuse pentru realizarea lucrărilor elevii vor fi capabili: – să identifice probleme și domenii de intervenție, – să realizeze studii de fezabilitate, – să caute şi să propună soluţii ameliorative folosindu-se de cunoştinţele dobândite din domeniul fizicii, matematicii, chimiei, biologiei, protecţiei mediului înconjurător, disciplinelor tehnice – să realizeze lucrări/proiecte cu caracter interdisciplinar și aplicativ – să argumenteze pe baze științifice soluțiile propuse.

Totodată acest concurs îşi propune să stimuleze: – afirmarea tinerilor cu preocupări investigativ-aplicative în domeniile fizicii, chimiei, biologiei, informaticii şi ingineriei în ideea popularizării celor mai semnificative lucrări ştiinţifice şi tehnice. – abilităţile de lucru în echipă și dezvoltarea competenţelor individuale în domeniul Tehnologiilor Informaţionale Computerizate

În afara punerii în valoare a competenţelor ştiinţifice şi tehnice ale tinerilor, Concursul naţional de ştiinţă şi tehnică pentru elevi „Florin Vasilescu”, dezvoltă şi abilităţile necesare în domeniul elaborării şi realizării unor proiecte cu implicaţii asupra comunităţilor din care fac parte tinerii. Organizatorii concursului îşi propun popularizarea celor mai bune proiecte în vederea cunoaşterii acestora de către institute de cercetare, universităţi, agenţii de dezvoltare regională, agenţii de protecţia mediului, firme etc.

Vor fi acordate  un premiu I, un premiu II, un premiu III,cinci menţiuni şi un premiu special al juriului.

Parteneri ai acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Călăraşi, Muzeul Municipal Călăraşi şi Fundaţia „Grupul de Iniţiativă pentru Învăţământul Fizicii”.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite