BERBEC
Ai senzaţia că nu te poţi integra în nici un colectiv. Poate că tratezi lucrurile cu prea mare indiferenţă. Ar trebui să faci eforturi şi să te adaptezi situaţiei pentru că există nişte reguli care trebuie respectate.
TAUR
Nimic nu e veşnic, nici prieteniile, nici colaborările, nici relaţia ta cu un anturaj în care te-ai simţit bine o perioadă. Oricând se poate încheia oricecolaborare. Ceva ce te afecteaza personal, te face sa iesi dintr-un anume grup cat de curand.
GEMENI
Ai întotdeauna cele mai bune argumente pentru a te face ascultat şi respectat. Ai rezolvări inteligente şi soluţii la întrebările altora. Ai o vorbă bună sau un compliment pentru oricine îţi apare în cale, de aceea devii o companie foarte căutată.
RAC
Imaginezi un plan măreţ în minte, dar preferi să-l păstrezi deocamdată doar pentru tine. Crezi că dacă spui şi altora ce gândeşti, ori îţi vor fura ideea, ori îţi pun beţe în roate, ca atare e bine să fii discret şi să nu spui nimic până ce nu vei fi tu însuţi sigur că eşti aproape de realizare.
LEU
Nu toţi vor aprecia argumentele tale, chiar dacă ai dreptate. Relaţia cu lumea este un pic tensionată, dar nu din cauza ta, ci a celor cu care intri în contact. Nu te lăsa influenţat de aceasta amianta nepotrivita, ci încearcă să rămâi mai departe diplomat şi atent la starea si interesele tale.
FECIOARA
Atenţie la detalii, pentru că nu vrei să laşi nimic la voia întâmplării. Ţine cont de părerile celor care au trecut deja prin situaţii similare, pentru că îţi vor fi de mare folos. Fă un efort să te concentrezi mai bine la ceea ce ai de făcut în perioada imediat următoare.
BALANŢA
Ai ocazia de a pleca la drum spre o destinaţie de care te leagă amintiri plăcute. Ai mai fost pe aici şi cu alte ocazii şi ţi-a plăcut enorm.Tocmai de aceea e o mare bucurie să revezi persoane de care îţi era dor şi să reînvii senzaţii de care ai mai avut parte şi altădată.
SCORPION
Prietenul la nevoie se cunoaşte, spune o veche zicală. Vei sta alături de un prieten drag care trece prin momente neplăcute. Are nevoie de companie, de încurajări, de un sprijin concret care să-i readucă din nou zâmbetul pe buze şi speranţa în suflet.Va găsi la tine înţelegerea de care are nevoie.
SĂGETĂTOR
Ai prins, cândva, cu minciuna o persoană apropiată. Acum nu mai ai deloc încredere în acea persoană. Chiar dacă vine cu argumente solide, impresia deja formată te face să fii sceptic şi neîncrezător. Nu mai ai curaj să te bazezi pe promisiunile persoanei.
CAPRICORN
Ideile tale sunt primite cu braţele deschise de familie, pentru că tu priveşti serios în viitor şi când propui ceva, oferi şi soluţii. Eşti conştient că este un drum lung, dar dacă reuşeşti să-i mobilizezi şi pe ceilalţi membri ai familiei în acest proiect, vei ajunge mai repede la ţinta dorită.
VĂRSĂTOR
Ai o discuţie foarte serioasă cu partenerul tău despre nişte planuri de viitor. Nu ai vrea să duci doar tu greul, ci ai pretenţii ca şi partenerul tău să-şi asume anumite responsabilităţi. Dacă-l vezi că se eschivează, e un semn foarte clar că nu are intenţii solide.
PESTI
Reuşeşti să îmbini perfect utilul cu plăcutul, ai parte şi de emoţii minunate, dar şi de un oarecare beneficiu. Merită să depui eforturi pentru ceea ce visezi să atingi, pentru că la final te aşteaptă numai lucruri bune. Te implici în toate trup şi suflet.