Reprezentanţii Serviciului public de asistenţă socială vor face verificări periodice la domiciliul copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, se arăta într-un proiect de act normativ al Ministerului Muncii.
Aceştia vor controla atât performanţele şcolare şi sănătatea copiilor, cât şi prietenii acestora. Dacă se vor constata probleme, autorităţile vor cere ajutor, printre alţii, de la medicul de familie, de la învăţător/diriginte sau de la un psiholog.
Serviciul public de asistenţă socială (SPAS) se va ocupa de monitorizarea creşterii şi îngrijirii copiilor care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, conform unui proiect de hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii. Totodată, autorităţile îi vor monitoriza şi pe copiii ce revin în ţară după ce şi-au petrecut în străinătate cel puţin 12 luni.
În acest sens, reprezentanţii SPAS vor face vizite la domiciliul copiilor care au ambii părinţi plecaţi şi la cei cu părintele unic susţinător. În principal, aceştia vor verifica dacă părinţii aflaţi în străinătate au desemnat o rudă care să se ocupe de întreţinerea copilului şi dacă aceasta îndeplineşte condiţiile necesare impuse de lege. De asemenea, autorităţile vor face vizite la domiciliul copiilor care au un singur părinte plecat şi la cei care revin în ţară după cel puţin 12 luni.
Dacă se va constata că nicio rudă n-a fost desemnată de instanţă pentru a avea grijă de copii, persoană care se ocupă de acest lucru va fi informată că acela care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice locale în a cărei raza teritorială îşi are sediul sau domiciliul, aşa cum prevede Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Conform proiectului de hotărâre al ministerului, persoană care creşte şi îngrijeşte un copil care are părinţii plecaţi la muncă în străinătate va trebui să pună la dispoziţie toate informaţiile pe care le deţine despre adresa de contact a acestora.
„Persoană care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil cu părinte/părinţi plecaţi la muncă în străinătate are obligaţia de a pune la dispoziţie serviciului public de asistenţă socială toate datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la adresa la care pot fi contactaţi părinţii în străinătate şi de a face dovada că menţine legătura cu aceştia”, scrie în actul menţionat.
În primele şase luni de la primirea copiei hotărârii de delegare a autorităţii părinteşti, reprezentanţii SPAS vor vizita lunar la domiciliu rudele desemnate să aibă grijă de copii. Aceştia vor oferi informaţii şi consiliere cu privire la răspunderea pentru creşterea şi îngrijirea copiilor şi, ulterior, vor face vizite trimestrial sau semestrial.
Verificările vor include performanţele şcolare, sănătatea şi prietenii copilului
În urma efectuării unei vizite, reprezentanţii SPAS vor întocmi un raport referitor la evoluţia copiilor şi a felului în care aceştia sunt îngrijiţi, scrie în propunerea de act normativ. Documentul va include obligatoriu informaţii despre performanţele şcolare, starea fizică a copilului şi prietenii acestuia.
„Concluziile evaluării sunt comunicate şi persoanelor desemnate de către instanţă să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, care sunt sprijinite în luarea unor măsuri în funcţie de cauzele identificate. În situaţia în care în familie sunt îngrijiţi mai mulţi copii se întocmeşte raport pentru fiecare, inclusiv pentru cei care nu sunt de vârsta şcolară”, prevede proiectul.
În funcţie de rezultatele raportului, autorităţile vor putea să ia anumite măsuri, după cum urmează:
dacă randamentul şcolar este în scădere, reprezentantul SPAS va informa în scris învăţătorul/dirigintele copilului, care va fi obligat să ceară sprijinul consilierului şcolar;
dacă există suspiciuni de afectare a stării emoţionale a copilului, reprezentantul SPAS va cere sprijinul unui psiholog pentru includerea într-un program de consiliere psihologică;
dacă după trei luni de la înscriere situaţia şcolară şi integrarea copilului în mediul şcolar nu se îmbunătăţesc, învăţătorul/dirigintele va fi obligat să solicite sprijinul consilierilor şcolari ai centrului judeţean/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenta educaţionala;
dacă se constată degradarea sănătăţii copilului, reprezentantul SPAS va contacta medicul de familie şi vă solicita sprijinul acestuia pentru verificări medicale;
dacă se constată afilierea copilului la un grup de prieteni cu comportament infracţional, se va cere sprijinul Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se va informa şcoală la care acesta este înscris.
Important! Dacă reprezentanţii SPAS vor avea suspiciuni că există situaţii de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă, aceştia vor trebui să sesizeze de îndată Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. Suspiciunile vor fi verificate, în mod obligatoriu, în maximum 48 de ore de la primirea sesizării.
Părinţii sunt obligaţi să notifice autorităţile când pleacă la muncă în afara ţării
Părinţii care pleacă la muncă în străinătate şi îşi lasa copiii acasă trebuie să notifice autorităţile cu cel puţin 40 de zile înainte de a părăsi ţara, potrivit reglementărilor actuale ale Legii nr. 272/2004.
„Părintele care exercita singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara”, prevede actul normativ. Regulă se aplică, de asemenea, şi în situaţia în care ambii părinţi decid să plece.
Prin notificare trebuie desemnată, în mod obligatoriu, o persoană care să se ocupe de întreţinerea copilului atât timp cât părinţii sunt plecaţi, iar aceasta trebuie să facă parte din familia extinsă, să aibă cel puţin 18 ani şi să poată să asigure condiţiile necesare pentru creşterea şi îngrijirea unui copil.
Cei care nu notifica autorităţile şi nu desemnează o persoană care să aibă grijă de copil în lipsa lor risca să fie amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.Sursa:avocatnet.ro