duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCOMUNITATEAurel Vasile: „Vor urma câţiva ani în care vom putea accesa programe...

Aurel Vasile: „Vor urma câţiva ani în care vom putea accesa programe de dezvoltare rurală în urma cărora să implementăm proiecte care să schimbe considerabil viaţa locuitorilor”

- Advertisement -

Mircea Brânduşă. Comună mare, cu 3 sate, cu aproape 4.300 de locuitori şi cu întinse terenuri agricole, aflată la mijlocul a două porţi din inima Bărăganului, Jegălia apare în faţa celor care o tranzitează ca o aşezare care şi-a schimbat mult înfăţişarea sub aspect edilitar şi în ceea ce priveşte calitatea vieţii. Cine n-a trecut pe aici de peste 3 ani e zile poate fi plăcut surprins că lucrurile au acum cumva o altă faţă. La cele două intrări în comună, dinspre Călăraşi şi Feteşti, unde altădată dădeai faţă în faţă cu mărăcini şi băltoace, găseşti acum un perimetru curat, cu o reţea de iluminat modernizată, cu case noi, cu mulţime de oameni aranjându-şi grădinile, acoperindu-şi solariile legumicole, curăţându-şi şanţurile din faţa casei ca nişte gospodari serioşi.

La fix 3 ani de mandat, inginerul Aurel Vasile, liberal convins, poate ieşi în faţa concetăţenilor săi cu fruntea sus întrucât în această perioadă în comuna Jegălia s-au făcut multe. S-au renovat şcoli, s-au reabilitat şi modernizat cămine culturale, s-a finalizat sediul unei grădiniţe pentru preşcolari, au fost construite trotuare în cele 3 sate, au fost asfaltate drumurile de interes local, a fost înfiinţată o nouă bază sportivă, au fost amenajate canale de irigaţii – desecare, au fost acoperite staţiile de autobuz pentru navetişti, s-a achiziţionat un utilaj multifuncţional pentru intervenţii la incendii şi deszăpeziri, dotarea căminului cultural din Jegălia cu sistem de sonorizare performant şi cu costume populare de scenă pentru copiii care sunt înscrişi în ansamblul de dansatori, înfiinţarea unei secţii de lupte libere cu performanţe extraordinare la nivel judeţean, naţional şi internaţional – tradiţională pentru comuna Jegălia, sediul primăriei a fost extins, centrul civic al comunei a fost modernizat, ba chiar şi o parcare pentru autoturisme în spatele sediului primăriei.

Oamenii cu care am intrat în vorbă par să fie mulţumiţi, fiindcă administraţia locală şi-a onorat toate obligaţiile asumate faţă de solicitările lor legate de viaţa de zi cu zi: sănătate, drumuri, locuri de muncă, loturi de casă pentru tinerele familii şi multe altele. Aurel Vasile, un om serios şi simpatic, la o vârstă în care înţelepciunea este principalul său atu îşi întâmpină locuitorii care îi deschid uşa biroului său cu zâmbetul pe buze şi cu speranţe că le poate rezolva problemele.

Despre aşteptările sale de la Reţeaua Românească de Dezvoltare Rurală, domnia sa crede că: „Vor urma câţiva ani în care vom putea accesa programe de dezvoltare rurală în urma cărora să implementăm proiecte care să schimbe considerabil viaţa locuitorilor. Mediul rural are nevoie de o abordare integrată, iar lucrurile acestea se realizează doar atunci când există o viziune pe termen lung, în cazul comunei Jegălia până în anul 2020 şi când există o direcţie care să pună în armonie nevoile de dezvoltare ale comunităţii. În opinia mea, viitorul program de dezvoltare rurală va dispune de un set de priorităţi şi va fi parte a cadrului strategic comun. Prin acest lucru îmi doresc la Jegălia mai multă flexibilitate dar şi o concentrare mai puternică pe rezultate. În plan bugetar sper să existe o schimbare în distribuirea fondurilor de dezvoltare rurală pe criterii obiective din partea Guvernului”.

Cât priveşte investitorii, Aurel Vasile a punctat următoarele: „Singura noastră şansă este aceea să nu stăm cu mâna întinsă la Guvern, ci să atragem noi investitori care să dezvolte afaceri profitabile pe raza comunei noastre cu oportunităţi de noi locuri de muncă pentru locuitori. Mi-aş dori ca unul dintre investitori, fie român sau străin să vină cu ideea construirii unei fabrici de conserve de legume, pentru că în cele 3 sate sunt foarte mulţi gospodari care au solarii destul de mari, apoi s-ar mai putea face şi alte fabrici de prelucrare a produselor agricole. Deocamdată oamenii de afaceri nu prea se înghesuie la primărie să solicite autorizaţii de funcţionare, însă când era vremea lor, cei din comună nu s-au grăbit să le ofere condiţii. Mai sperăm însă”. Cât priveşte viitorul apropiat, Aurel Vasile este optimist şi crede în finalizarea proiectelor aflate în derulare.

„Ne tot zbatem să găsim soluţii pentru problemele noastre curente de zi cu zi. Cea mai importantă fiind apa menajeră care are o reţea învechită din azbociment şi cu un sistem de pompare învechit. Există  un proiect prin programul POS 2 la Raja Constanţa în valoare de 8 mil euro care are ca obiective: reabilitarea reţelei de apă în satul Iezeru pe o lungime de 4,6 km şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare pe o lungime de 6,5 km în satul Jegălia.  Şi câte nu mai sunt de făcut? Prin P.N.D.L. asfaltarea a 12,5 km de drumuri; prin G.A.L. un alt km de asfaltare; Reabilitare şcoală sat Jegălia; Înfiinţare drum de acces agricol pe o lungime de 10 km care să tranziteze satele comunei. Aşa că, după cum se înţelege, ne aflăm într-o continuă alergare, fiind pliaţi pe proiecte în slujba locuitorilor”. Fiind în an preelectoral, Aurel Vasile crede că este încă prea devreme să ia în calcul candidatura pentru un al doilea mandat, însă nu exclude această variantă dacă cetăţenii comunei i-o vor cere.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite