În perspectiva începerii noului campionat, Triumf a participat la un puternic turneu de pregătire organizat de CSM Bacău. Competiţia a fost structurată pe două serii. Triumf a făcut parte din grupa cu CSM Bacău şi Univ. Cluj. În cealaltă grupă a fost Dinamo Bucureşti, Odorheiul Tg. Secuiesc şi CSM Iaşi.
Primul joc a fost contra studenţilor din Cluj. Principalul Dacău şi secundul său Frâncu au abordat curajos întâlnirea. Triumf a arătat că se descurcă bine cu cuţitul la os. Asta pentru că, forţaţi de multele absenţe datorate plecărilor sau accidentărilor, primul „7” introdus în teren a constituit o surpriză plăcută. Poate că aşa ar trebui judecate toate provocările de acum în acolo, în termeni de „acum ori niciodată”. Când nu există opţiuni, mai rămâne lupta. Singura alternativă. Chiar dacă am pierdut la un gol diferenţă. Triumf a arătat acelaşi joc în mare viteză, greu de ghicit cu o apărare mobilă şi avansată care a pus în încurcătură echipa studenţilor. Triumf a condus în marea majoritate a primei reprize, chiar şi la 2 goluri distanţă. Studenţii au avut însă un final de repriză mai bun şi au intrat în avantaj la cabine cu 15-14. Şi în repriza a doua Triumf a impus acelaşi ritm de joc: repede şi foarte repede. A contracarat de fiecare dată prin jocul pivotului şi cu şuturile interilor. La final, tabela a zâmbit studenţilor, 29-28, victoria fiind asigurată în ultimele secunde de joc. În al doilea joc CSM Bacău, considerată şi în acest sezon principala favorită la câştigarea seriei a surclasat Triumf cu 38-31. Ocupând ultimul loc în grupă, Triumf a jucat pentru locurile 5-6 cu Dinamo Bucureşti şi a făcut-o descoperind nişte resurse care în precedentele două meciuri fuseseră uitate. Important e că adversarii n-au condus nici măcar o dată. Important e că începutul de meci a descoperit soluţii favorabile. Hoinaru, care făcuse cu studenţii o partidă excelentă, a pornit la fel de bine şi în acest joc, completat de Ruseanu. Jerba de scântei din atac a stârnit-o însă altcineva. Halcă, extrema stângă, revenit în lot, pe care multe echipe şi l-ar dori în distribuţie, a avut câteva execuţii care a concentrat într-o secundă forţa, inteligenţa şi viteză. În total a marcat 8 goluri toate din acţiune, ceva ce nu-i mai ieşise de mult. O evoluţie bună a avut-o şi Manole care a strălucit în poartă. A fost ca în unele meciuri din campionatul anterior când „Bobo” îşi intimida adversarii până aproape de exasperare. Triumf a terminat meciul la o distanţă de 7 goluri, 38-31. A doua zi, Triumf a plecat la Oradea. Aici a efectuat ultimul stagiu de pregătire pentru noul campionat. A avut perfectat şi câteva întâlniri amicale. Printre adversari s-a regăsit şi naţionala Tunisiei în faţa căreia a avut o evoluţie onorabilă. Joi, după închiderea ediţiei, la Sala Polivalentă a avut loc un turneu amical, ocazie cu care Triumf şi-a prezentat lotul de jucători. Mai multe detalii despre rezultatele înregistrate în acest turneu, despre ce noutăţi sunt în lot, despre cine a plecat, despre noul sistem de joc, despre ceea ce va reprezenta Triumf în acest nou campionat, veţi citi într-un interviu deosebit de interesant acordat de către Constantin Frâncu în ediţia viitoare.