joi, noiembrie 28, 2024
AcasăACTUALITATEAccidentul autocarului de pe A 2 a mobilizat forţe impresionante

Accidentul autocarului de pe A 2 a mobilizat forţe impresionante

- Advertisement -

Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în noaptea de 8 spre 9 august a.c., în cazul unui accident rutier de pe Autostrada A2, în care a fost implicat un autocar aparţinând unei firme din Bulgaria şi care se deplasa spre Ucraina.

În urma accidentului, 2 persoane au decedat, iar 48 de persoane, dintre care 21 de copii, au fost transportaţi de urgență la unități medicale specializate din București.

La fața locului au acționat 79 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv 18 echipaje SMURD, 2 pentru descarcerare, 1 spital mobil, 2 autospecialele de primă intervenție și comandă și 21 de ambulanțe ale Serviciului de Ambulanţă.

De asemenea, la fața locului au intervenit și 33 de polițiști, cu 10 autospeciale.

Intervenția de urgență a fost realizată în sistem integrat, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, acționându-se conform procedurilor specifice în astfel de situaţii de accidente cu victime multiple.

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite