Venind în Dobrogea, la Domeniile Ostrov, nenăscuţi într-o podgorie, câţi dintre voi nu şi-ar dori o curte-ntre-vii ? Nu doar la Cristov, nu doar la Crăciun, ci în fiecare anotimp, te sfătuiesc să dai ascultare colindelor şi să pătrunzi povestea Făptuitorului bun.
Treci Dunărea dinspre Bărăgan, pe la Chiciu, vii dinspre Mare sau treci frontierea cu bulgarii, puţin după Crama Ostrov şi clădirea Depozitului de fermentare a tutunului (CAM) – ctitorită pe când Cadrilaterul (cu judeţul Durostor) ţinea de România Mare, viitor Centru Transfrontalier de Oenologie şi Viticultură „Terasele Dunării” – ieşi din DN 3 şi urci liniştit, de-o răsuflare, la Curtea dintre Vii.
„Ale cui sunt ceste curţi,/Ceste curţi, ceste domenii,/De-aşa nalte, minunate,/Cu stobor de busuioc,/Cu streşini de siminoc?”(colind, Ostrov).
Aflăm dintr-un pseudo-letopiseţ al Domeniilor Ostrov: „Până la venirea romanilor, sciţii, locuitorii locului şi ai întinderii de pământ până la Marea Neagră, erau mari băutori de vin pur, neamestecat cu apă. Herodot povesteşte că regele Macedoniei, Cleomene, a înebunit bând în felul sciţilor. Mai târziu, romanii au impus acestor locuri cursul unei vieţi dinamice. Mai întâi, au construit un castru, unde Traian, pe la 105 – 106, a transferat Legiunea XI Claudiae. Ulterior, se va înjgheba o aşezare de negustori, meseriaşi şi veterani (canabae Aeliae Leg. XI Claudiae; Antoninus Pius, 138-161). Cunoscută şi ca Staţie vamală sub Marc Aureliu, Durostorum/ Dorostolon (Silistra de azi), primeşte titlul şi numele de Municipium Aurelium Durostorum, 169-176 d.Hr. După 971, Durostorum va deveni capitala Themei Paristrion (Paradunavon)”. (Răzvan Ciucă, Cultivarea viţei de vie în Dobrogea. Răzoare de istorie, în Obiectiv de Călăraşi).
Cercetările arheologice dovedesc că atât Crama Ostrov, cât şi Curtea dintre Vii se află în perimetrul necropolei (cimitirului) anticului Durostorum. Într-un mormânt, dezvelit în vara anului trecut chiar lângă viitorul Restaurant – vila Durostorum (proiect în execuţie), defunctul, orientat V-E, avea pe frunte un ban (Commodus, 180-192?), dar şi mărgele cu care se împodobea şi se apăra de rele. În mormânt erau şi fragmente de amfore şi căni de lut folosite, obişnuit, la ospeţe dar şi la stropirea cadavrelor cu vin sau cu ocazia prestării jurământului de fidelitate (v. Gr. C. Tocilescu, Dacia înainte de Romani, Bucureşti. 1877, p.499). Inventarul mormântului se păstrează, interpretat şi restaurat ştiinţific, la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie din Constanţa. Firesc, ar urma „repatrierea” lui.
La poarta intrării în Curtea dintre Vii, acum două veri s-a descoperit un mormânt bustum (incineraţie-înhumaţie, sec.II d.Hr.). Acţionarii Societăţii Ostrovit SA gândesc serios la valorificarea acestei descoperiri în folosul turiştilor care vizitează Domeniile Ostrov.
„Soarta” hermeneutică a acestor povestiri devine agitată (folosesc doar cuvintele lui Andrei Pleşu, nu şi înţelesul tâlcuirii lui la „Parabola lucrătorilor nevrednici ai viei”). Se adaugă şi martirii care au primit cununa muceniciei întru Hristos în aceste locuiri (v. Sfinţii Mucenici Iuliu Veteranul şi Emilian, amândoi de la Durostorum).
Glumind, şi doar atât, la Crama Ostrov vinul se face deasupra unui cimitir, la Curtea dintre Vii se consumă… Nu este o poveste de groază (Horrorgeschichte), ci o realitate.
Viile Dobrogei istorice, administrate de Domeniile Ostrov, nu cunosc (încă!) ierarhia franceză pentru grands şi premiers crus, dar nici nu şi-au consumat primul capitol dintr-o istorie abia începută (aici mă refer la la conversia strugurilor de masă în struguri de vin).
Curtea „cestor domenii”, ocrotită de coline cu struguri pe care Sfinţii fac sobor pe trei drumuri ca „trei râuri, trei pârâuri:/Un de vin,/Altul de mir/Ş-altul d-apă limpejoară”, devine, parcă, vad de Iordan. Bătrânul Crăciun şi Sf. Ioan şi toţi Sfinţii d-a rândul, dar şi jupânul de la plug, Gheorghe, „faptuitorul bun” „Scaldă-se,/Băiază-se/Cu vin bun botează-se” (Câte colinde-ntre coperţi de sate !).
Curtea are două vile: Heron (cu 4 camere familiale şi 4 twin), eroul tracic, protector al agriculturii şi al casei, întemeietor de neamuri, cavaler de Danubiu şi mai târziu, poate, Sfântul Gheorghe omorând balaurul; Egreta (cu 8 „cuiburi”), pasărea migrată dinspre baltă care îşi lasă penele să vă împodobiţi pălăriile.
Privesc spre apus dinspre terasa restaurantului (o construcţie de lemn şi piatră, cu pereţii vitraţi) şi mă întreb cum de Dunărea, apă-vioară, nu a amuţit umbrită de ziduri cenuşii?
Suntem doi la masă. Eu şi cana cu vin. În golul ei joacă pământul şi cerul. „La mijloc de case/Sunt tot mese –ntinse,/Făclii albe –aprinse”. Vorbim despre dragoste şi mai mult despre prietenie. Culeg stele de pe frunze de vie şi mă gândesc la un vin, Doar azi…
Prietene, mâine poţi pleca oriunde. Cum ar fi: la Crama Ostrov (o aruncătură de băţ, dar vezi staţia de vinificare, staţia de îmbuteliere, laboratorul de analize, Taverna pentru degustări, reuniuni administrative, mese festive şi evenimente folclorice şi mondene, expoziţia de etnologie „Semne şi simboluri din satele cu vii”, parcul de sculptură şi galeria de artă contemporană ş.a.), Mănăstirea Dervent, cu Crucea de leac, Izvorul Tămăduirii, şi, înălţându-se spre ceruri, biserica Sfântului Ierarh Iachint al Vicinei, Rezervaţiile naturale Bugeac şi mai încolo Esechioi, 9 km sud din DN 3), cetatea bizantină Păcuiul lui Soare (9 km în aval de com. Ostrov), Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul (cu atelier de veşminte religioase şi broderii), Hotel Dionis (de trei stele, cu 8 apartamente şi bucătărie să te gospodăreşti „în regie proprie”), movile misterioase, sate cu cişmele de piatră, case „bulgăreşti” cu olane, prispă cu balcon şi beci, avicolă domestică şi nuci la drum. „Şi-aici-e-aici, Crama Lipniţa, un reper în viticultura dobrogeană, depozitara singurei instalaţii de desciorchinare scăpată de la topit în România.
La miezul nopţii veghez în Beciul cu poveşti. Susură de nu ştiu unde o apă şi umbrele Brâncovenilor plutesc cu aripi de lilieci. În leatul acela Vodă lăsase via sa de lângă Piteşti neculeasă. „Pe luciul Dunării,/Tare vine şi-mi sosăşte/Di-un caic negru, zmolit,/Cu catargul de argint,/Cu postav verde-nvelită (…) Bălăceanu că-mi vedea/Caicu un-să oprea,/ La Brâncoveanu-m venea/Din guriţă că-i spunea:/- Caicu mi s-a opritî /La un ostrov, la un prundî,/Pe pământul turcului, /Turcului, hainului !” (Al. Amzulescu, Cântece bătrâneşti, Ed. Minerva, Bucureşti, 1974, pp. 504-508).
Şi dacă Brâncovenii au purces la nemurire trecând prin Curtea dintre Vii?
Răzvan Ciucă
Domeniile Ostrov.
2015 noiembrie,
pe când strugurii se culegeau târziu
