Jandarmii călărăşeni desfăşoară activităţi preventiv-educative în instituţiile de învăţământ în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, pentru prevenirea şi reducerea fenomenului violenţei juvenile.
Joi, 19 noiembrie, a.c., jandarmi din cadrul compartimentului prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, au desfăşurat o activitate de prevenire cu elevii Școlii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” din municipiul Călăraşi.
Pe parcursul întâlnirii la care au participat elevi ai claselor V-VIII, au fost prezentate sfaturi preventive pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea şi combaterea violenţei, dar şi aspecte legate de cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice. În plus, elevilor le-au fost aduse la cunoştinţă principalele genuri de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, cauzele care favorizează producerea acestora, dar şi care sunt pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârşirii acestor fapte.
Astfel de activităţi vor fi desfăşurate şi în alte instituţii de învăţământ.