marți, noiembrie 26, 2024
AcasăADMINISTRAŢIEConsiliul Județean alocă 685.412 lei pentru instalația de gaze medicale la Spitalul...

Consiliul Județean alocă 685.412 lei pentru instalația de gaze medicale la Spitalul Județean Călărași

- Advertisement -

În ședința ordinară ce va avea loc mâine, 27 ianuarie a.c., consilierii județeni vor decide alocarea a peste 600.000 de lei pentru realizarea instalației de gaze medicale în Spitalul Județean Călărași, corpurile A și B.

Obiectivul proiectului este realizarea instalaţiei pentru distribuţia gazelor medicale necesare îmbunatăţirii calităţii serviciilor medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Implementarea proiectului va determina îmbunătăţirea sistemului medical local, creşterea calităţii serviciilor medicale oferite localnicilor, dezvoltarea sistemului sanitar, creșterea gradul de civilizaţie, social şi moral pentru localnici.

În perioada 2007 – 2015 au fost modernizate: Unitatea de Primire Urgențe, Secția Obstretică Ginecologie, Secţia Chirurgie Generală, Secţia Oncologie, Secţia Cardiologie, ATI – Ortopedie şi Secţia Medicală.

Ca urmare a lucrărilor de reparaţii capitale, modernizare şi refuncţionalizare a secţiilor Chirurgie, Oncologie, Cardiologie, Medicină Internă, datorită creşterii numărului de pacienţi care necesită utilizarea gazelor medicale se impun lucrări de modernizare şi refuncţionalizare a instalaţiei de gaze medicale (oxigen, aer comprimat şi vacuum), în Corpurile A şi B şi  staţie de aer comprimat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi.

Instalația de gaze medicale a fost proiectată în conformitate cu destinația încăperilor corpurilor A și B ale Spitalului Județean de Urgență Călărași și cu mobilierul aferent acestora.

În urma analizei planurilor aferente s-au dimensionat instalațiile de distribuție pentru următoarele gaze medicale: oxigen, aer comprimat și vacuum.

Instalația de gaze medicale este compusă din:

•          țevi pentru distribuție din cupru medical cu diametrul conform HTM 02-01/2006;

•          fitinguri și robineţi de izolare;

•          tablouri de avertizare Pmin-max 2 sau 3 gaze medicale;

•          unități terminale pentru gaze medicale (prize automate oxigen şi prize vacuum);

•          seturi oxigenare și seturi de aspirație cu borcan cu prindere șină;

•          console gaze medicale si pendanţi săli operație;

•          stație de producere aer comprimat;

Stația de producere vacuum a fost inclusă în documentația pentru Corpul C.

Prin realizarea investiţiei „Instalaţie de gaze medicinale (Oxigen, Aer Comprimat, Vacuum) Corp A şi B în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi” se va asigura distribuţia gazelor medicale la parametrii optimi presiune/debit, în condiţii de siguranţă pentru pacient şi personalul medical.

Valoarea totală a investiției este de 685.412 lei (154.895 euro), la care se adaugă T.V.A., din care C + M în valoare de 274.293 lei (61,987 euro), la care se adaugă T.V.A. (la cursul BNR din 20.10.2015, 4,425 lei/euro).

 

 

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite