vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALUPDATE/La incendiul de pe Macului a fost intoxicată cu fum și o...

UPDATE/La incendiul de pe Macului a fost intoxicată cu fum și o fată de 13 ani

- Advertisement -

Pompierii militari din cadrul Detașamentului  Călărași au acţionat pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ trei ore.

 La locul intervenției s-au deplasat un echipaj de prim ajutor SMURD și două echipaje S.A.J. Călărași, care au acordat îngrijiri în cazul a patru persoane intoxicate cu monoxid de carbon (fum) și prezentau atac de panică

În data de 16.02.2016, ora 20.38, trei echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii, în cartierul Mircea Vodă, pe strada Macului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând Vasilicăi P.

La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la nivelul acoperișului locuinţei pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând risc de extindere la celelalte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate. Pompierii au evacuat din bucătăria locuinței și o butelie GPL, care prezenta risc de explozie, fiind înlăturat rapid acest pericol.

Patru persoane: Vasilica P. (femeie în vârstă de 77 de ani), Ionel P. (bărbat în vârstă de 54 de ani), Bianca D.(fetiță în vârstă de 13 ani) și Mina P.(femeie în vărstă de 52 de ani) au suferit atac de panică și s-au intoxicat ușor cu monoxid de carbon (fum), aceștia primind îngrijiri din partea paramedicilor SMURD și a echipajelor S.A.J. Călărași sosite la locul incendiului.

Aceștia nu au suferit arsuri sau alte traumatisme, erau în afara oricărui pericol, însă au fost transportațila SpitalulJudețean de Urgență pentru investigații mai amănunțite, cu excepția unei femei în vârstă de 52 de ani, Mina P., care a refuzat transportul la spital, rămânând la locul intervenției.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două de capacitate mărită și una de capacitate medie, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ trei ore.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile.

În urma incendiului au ars: acoperișul casei, pe o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi, elemente de mobilier, aparatură electronică și electrocasnică, materiale textile, tâmplărie din lemn, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 50.000 de lei.

Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 350.000 de lei.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi 

Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător; pentru remedierea defecţiunilor constatate  la  aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate; nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor; nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi) în podurile locuinţelor; nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă; nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite