joi, noiembrie 28, 2024
AcasăSPORTCSM Călărași/ Lotul Național de Juniori în pregătire pentru Campionatul European

CSM Călărași/ Lotul Național de Juniori în pregătire pentru Campionatul European

- Advertisement -

În perioada 25 mai – 8 iunie, la Călărași se află în pregătire Lotul Național de Juniori. Acest lot se pregătește pentru deplasarea la Campionatul European, concurs ce se va desfășura în Ungaria. În weekend-ul care a trecut în sala de box a CSM Călărași a avut loc o întâlnire bilaterală cu lotul de juniori al Bulgariei. Sportivii români, antrenați de Anghel Valentin, Anghel Georgian și Parlogea Adrian, au avut o comportare bună, demonstrând dorința de victorie și faptul că sunt sportivi de viitor care trebuie să fie sprijiniți și sustinuți pentru a reuși mari performanțe. Pe pagina de facebook a CSM Călărași a fost postat un mesaj de mulțumire. „Chiar dacă situația F.R. BOX este una specială, cu conturile blocate din 2015 și am fi dorit o perioadă de pregătire mai lungă și mai multe meciuri de pregătire, suntem multumiți de acești sportivi și avem încredere că pot face o figură frumoasă la Campionatul European. Multumim CSM Călărași și domnului Dumitru Chirilă pentru că a făcut posibil acest cantonament, pentru sprijinul și încrederea acordată acestui Lot Național. Pentru a putea avea seniori valoroși și a obține mari performanțe avem nevoie de juniori pregătiți, curajoși, juniori cărora să le acordam tot sprijinul și toată atenția de care au nevoie!”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite