Timp de trei zile, comuna Jegălia a fost în sărbătoare mare. Administrația locală a organizat vineri, sâmbătă și duminică (20-21-22 Mai) un amplu eveniment marcat cu prilejul semnării acordului de „Înțelegere și Cooperare între Comuna Jegălia, Județul Călărași din România și Satul Nișcani, Raionul Călărași din Republica Moldova”. Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură și tradiții, vineri, 20 Mai 2016 a fost o zi istorică pentru localitățile Jegălia și Nișcani. Cei doi primari, Aurel Vasile și Petre Șorici dorind să contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale și a relațiilor de prietenie între localitățile lor, au semnat documentele de înfrățire între cele două localități.
Evenimentul a avut loc în Parcul Tematic din satul Jegălia, unde delegația din Republica Moldova a fost primită conform tradițiilor românești cu pâine și sare. Prin semnarea acestui acord cei doi edili sunt interesați de consolidarea și de diversificarea relațiilor tradiționale de prietenie dintre localitățile pe care le păstoresc, precum și de dezvoltarea de noi dimensiuni ale cooperării bilaterale în domeniul administrației publice locale și în alte domenii de interes reciproc potrivit atribuțiilor de care dispun în conformitate cu legisalțiile în vigoare din România și Moldova. Cei doi primari vor coopera în vederea creșterii capacității instituționale a autorităților publice locale cu scopul asigurării dezvoltării economico-sociale a comunităților locale, respectiv, comuna Jegălia și satul Nișcani. În baza principiilor cooperării bilaterale, a încrederii, egalității și avantajului reciproc, cele două localități vor dezvolta relații de colaborare în următoarele domenii: Economie, Turism, Cultură, Învățământ, Mediu, Agricultură și dezvoltare locală, Evaluarea eficienței în sectorul public realizată de autoritățile administrației publice locale, Standardele de calitate pentru serviciile publice prestate de administrația publică locală, Sănătate și Sport.
În conformitate cu completările specifice, comuna Jegălia și satul Nișcani ca modalități de cooperare vor contribui la schimbul de delegații, vizite ale experților și specialiștilor în domeniul cultural, economic, administrativ, turistic, social-sanitar, educativ și de mediu. În același timp vor acționa pentru realizarea unui schimb de experiență între structurile administrative aflate în coordonarea celor două localități precum și stabilirea și realizarea unui sistem relațional între aceste structuri și promovarea imaginii activității acestora la nivelul comunităților locale. De asemenea, vor contribui la dezvoltarea cooperării între organizațiile și instituțiile de știință, cultură, sănătate, învățământ, asistență și protecție socială, sport, turism, mediu și gospodărire comunală din unitățile administrativ teritoriale. Nu în ultimul rând, autoritățile locale din Jegălia și Nișcani vor sprijini creșterea colaborării economice la nivel local între agenții economici și vor întreprinde demersurile necesare identificării unor proiecte de dezvoltare economică și socială care pot beneficia de susținerea financiară a Uniunii Europene. Evenimentul a fost marcat de numeroase manifestații cultural – artistice desfășurate de-a lungul celor 3 zile în Parcul Tematic, o locație unică în județ precum și în regiunea Sud-Muntenia.
Delegația din Republica Moldova a cuprins un număr de 15 persoane care au reprezentat autoritățile locale din Raionul Călărași: Primărie – Secretariat, Miliție, Biserică, Instituții de învățământ – Școală – Grădiniță, Cabinet Medical. În întâmpinarea oaspeţilor din Republica Moldova au venit elevi şi profesori ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Jegălia, cu un program artistic. Elevii clasei pregătitoare îndrumaţi de doamna învăţătoare, Paraschiv Lenuţa au arătat respectul şi iubirea de neam şi ţară prin cântecele „Basarabie frumoasă”, „Doamne, ocroteşte-i pe români!” şi „Cântec pentru unire”. Eleva Stângă Paula de la clasa a VIII-a A a recitat versuri de Grigore Vieru şi Alexandru Macedonski cu poeziile „Scrisoare din Basarabia” şi „Ce-aş vrea?…”. Eleva Petre Larisa de la clasa a VIII-a C a interpretat cântecele „Cântă cucul” şi „Aici e România!”. Ansamblul folcloric Grâuşorul, constituit din foşti şi actuali elevi ai Şcolii Jegălia, sub îndrumarea instructorilor Sile Baraitaru şi Vasile Ghenea au încântat oaspeţii cu o suită de dansuri populare. Întregul program artistic a fost coordonat de doamna director al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Jegălia, doamna profesor Dumitru Cornelia Cristina. Oaspeții din Moldova au fost impresionați până la lacrimi de primirea călduroasă, de frumosul și amplul program artistic, precum și de tradițiile și cultura comunei Jegălia.