vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăACTUALITATEIntervenţie la incendiu de autoturism pe A2, în localitatea Dor Mărunt

Intervenţie la incendiu de autoturism pe A2, în localitatea Dor Mărunt

- Advertisement -

În data de 21.06.2016, ora 17.48, pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au fost solicitaţi să acţioneze pe A2, sens de mers Constanţa – București, la km 85, pe raza localităţii Dor Mărunt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism înmatriculat în județul Călărași, proprietate privată, aparţinând Ecaterinei B. La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără deschisă şi cu mult fum la nivelul întregului autovehicul. Conducătoarea autoturismului a conștientizat riscul, a oprit pe banda de urgență  și s-a auto-evacuat, fiind în afara oricărui pericol.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurtcircuit electric produs la nivelul instalației electrice a vehiculului, în zona compartimentului motor. Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială  de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 25 de minute, circulația pe autostradă fiind întreruptă pe perioada întervenției. În urma incendiului, antovehiculul a fost distrus în totalitate, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 15.000 de lei.

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite