Executivul a aprobat miercuri, 6 iulie, printr-o hotărâre, noul model al bonului valoric valabil în anul 2016 în cadrul programului „Euro 200”, destinat acordării unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare. Din motive de siguranţă culoarea şi seria bonurilor, cu o valoare echivalentă în lei a sumei de 200 de euro, diferă de la an la an. Culoarea bonurilor valorice din acest an este verde deschis, iar distribuirea acestora se va face până la data de 30 iulie, urmând ca achiziţia efectivă a echipamentelor IT să se facă până la data de 31 august.
În total, în anul 2016 vor beneficia de acest sprijin financiar un număr de 12.024 de elevi şi studenţi, bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice fiind de 15 milioane de lei. Dintre aceștia, 300 de elevi sunt din Călărași. Cele mai multe dosare au fost depuse în școlile din localitățile: Curcani – 26, Dragalina – 26, Roseți – 13. Șoldanu – 14. La polul opus s-au aflat unitățile școlare din localitățile: Căscioarele – 2 dosare, Chirnogi – 3 și Chiselet – 4.
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. Publicul-ţintă îl reprezintă elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. În cei 11 ani de aplicare a programului „Euro 200″ au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere 293.373 de elevi şi studenţi.