În primele șapte luni ale acestui an, pompierii militari au salvat peste 5.200 persoane aflate în dificultate. Numărul total al acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă a crescut cu 9% faţă de perioada similară a anului 2015. În cadrul ședinței lunare de evaluare a activităților MAI pentru atingerea obiectivelor prioritare ale ministerului din programul de guvernare, condusă de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, au fost prezentate principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și unitățile subordonate.Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă menţine ca prioritare misiunile orientate spre siguranţa cetăţeanului şi asigurarea protecţiei comunităţilor şi manifestă o preocupare constantă pentru eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionarea situaţiilor de urgenţă înregistrate la nivel naţional. Pregătirea în situaţii de urgenţă presupune susţinerea continuă a acţiunilor derulate de către instituţia noastră pentru dezvoltarea celor două paliere reprezentative: prevenire şi intervenţie.
În plan preventiv
La nivel naţional, în primele șapte luni ale acestui an, inspectorii de prevenire au desfăşurat peste 42.500 controale la operatori economici, instituţii şi alte categorii de obiective, unde au fost constatate peste 120.000 deficienţe, dintre care peste 31.000 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor derulate în teren, specialiștii noștri au aplicat 99.705 sancţiuni contravenţionale (87.674 avertismente şi 12.031 amenzi), în cuantum de 29.563.870 lei. Totodată, cu prilejul controalelor, la şapte obiective unde au fost depistate încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, s-a impus aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor.
În condițiile modificării cadrului legislativ asupra normelor de funcţionare și utilizare a construcţiilor și amenajărilor, din perspectiva cerinţei de securitate la incendiu, în perioada de referință se constată o creștere cu 53% a cuantumului total al amenzilor aplicate, comparativ cu anul 2015. De asemenea, specialiştii în domeniul preventiv au emis 11.442 avize şi autorizaţii, dintre care 7.188 avize şi autorizaţii de securitate la incendiu. Cele mai multe solicitări în vederea eliberării documentelor specifice domeniului avizare-autorizare au fost depuse la nivelul Capitalei și județelor Ilfov, Cluj, Suceava, Timiș și Iași.
Acţiunile preventive au vizat şi instruiri executate la diverse instituţii, operatori economici cu grad ridicat de risc şi alte categorii de obiective, astfel că, în perioada de referință la nivel naţional au fost derulate peste 56.000 astfel de acţiuni. În peste 23.000 de cazuri, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate solicitanților, aspect care a înregistrat o creștere cu 416 procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, la nivel naţional au fost derulate 43.420 exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă, în 20.437 dintre acestea fiind exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu. În misiunile specifice (exerciţii, instruiri, controale, puncte de informare şi alte acţiuni cu public numeros), au fost promovate măsurile şi regulile de comportare specifice tipurilor de risc, respectiv campaniile naţionale iniţiate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin intermediul celor peste 530.000 materiale promoţionale (afişe, broşuri, pliante/flyere).
În plan operativ
Derulate cu implicarea comunităţilor şi în proximitatea lor, acţiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă au însumat, în primele șapte luni ale anului în curs, 251.545 misiuni ale inspectoratelor pentru situații de urgență, în creştere cu 9% faţă de perioada similară a anului trecut. Din totalul misiunilor derulate, 212.121 au aparţinut serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), în urma cărora 197.657 adulţi şi 21.378 copii au beneficiat de prim-ajutor și asistenţă medicală de urgenţă, în creștere cu 6,8% față de perioada similară a anului trecut.
Valoarea bunurilor protejate de către echipajele de intervenție în timpul misiunilor de stingere a incendiilor a fost de 1,71 miliarde lei. În perioada de referinţă, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au lichidat 14.016 incendii, numărul acestora fiind în scădere cu 9,03% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Diminuarea semnificativă a numărului incendiilor este o consecinţă a dezvoltării şi eficientizării segmentului preventiv, cu rol în asigurarea climatul de securitate la nivelul comunităților, și responsabilității manifestată de către cetățeni asupra însușirii măsurilor și modului de comportare specifice acestui tip de risc.
De asemenea, în primele șapte luni ale acestui an, la nivelul unităţilor subordonate instituţiei noastre au fost derulate peste 2.500 exerciţii pentru testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns în situaţii de urgenţă complexe. În 30 dintre simulările derulate în această perioadă, exerciţiile au presupus şi declanşarea Planului roşu de intervenţie, instrument care asigură mobilizarea, integrarea şi conducerea performantă a forţelor şi mijloacelor necesare optimizării răspunsului în diverse situaţii de urgenţă. Experienţa acumulată prin derularea unor astfel de exerciţii şi aplicaţii, însuşirea şi aplicarea procedeelor de acţiune utilizate de către serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă constituie elemente definitorii pentru optimizarea misiunilor de răspuns ale pompierilor salvatori derulate pe teritoriul naţional. Pregătirea factorilor responsabili, asistența tehnică de specialitate și asigurarea capacității de răspuns a comunității rămân acțiunile noastre prioritare, iar prin creșterea gradului de implicare a populației în gestionarea urgențelor civile, IGSU își consolidează poziția de factor motor în domeniu.