Recent, executivul Primăriei Călărași a decis să anuleze manifestările prilejuite de Zilele Municipiului Călărași deoarece, așa cum a explicat primarul Daniel Drăgulin în ședința de consiliu de ieri, existau mai mulți factori care împiedicau desfășurarea acestora în condiții optime.
Acesta a declarat că terasele care solicitaseră autorizație de funcționare în zona centrală pe perioada evenimentului (35 la număr) n-ar fi putut oferi condiții igienico sanitare, neexistând posibilitatea racordării la rețeaua de apă.
De asemenea, primarul a mai spus că a primit nenumărate sesizări vizavi de gălăgia și fumul care îi deranjează pe locuitorii din zonă și astfel a decis să anuleze anul acesta evenimentul.
Un alt motiv pentru care s-a luat această decizie a fost și acela că politicienii ar fi profitat mulțimea prezentă și ar fi încercat să deturneze manifestarea în interes electoral, având în vedere că se apropie campania electorală pentru Parlament.
Pentru anul viitor se intenționează relocarea pe terenul Navrom a manifestărilor și cuplarea sărbătorii orașului cu Festivalul Hora Mare.
În locul festivităților, primarul și cei doi viceprimari au decis să convoace toți funcționarii primăriei, mâine 1 octombrie, să sărbătorească Ziua Municipiului prin…muncă, făcând curățenie pe faleza din Parcul Central. Cu mențiunea că nu se acceptă absențe.
În Primărie a fost distribuită o hârtie care anunța acțiunea la care trebuie să participe toți angajații.
„Stimați colegi,
Sâmbătă, 1 octombrie, sărbătorim Zilele municipiului Călărași altfel. Coordonatele întâlnirii pentru care NU există ABSENȚI NEMOTIVAȚI:
ORA 08.30
Locația – ponton Parcul Central
Cod vestimentar – îmbrăcăminte sport, ghete/cizme
Logistică pusă la dispoziție: mănuși și saci menajeri
V-ați prins: Da, facem curățenie pe faleza din Parcul central! Și în funcție de câți ne strângem ne mutăm în altă locație
Confirmarea participării dvs se face la doamna Claudia Năstăsescu tel 0723 510041
Spor la treabă!”