Guvernul USL şi-a respectat angajamentele şi a reuşit să elaboreze un proiect de buget care să poată fi numit, fară ezitare, drept bugetul creşterii economice. Deputaţii USL au sprijinit în plenul Parlamentului forma de proiect propusă de Executiv, iar prin votul acordat au pus temelia relansării economice a ţării, după ce ani de zile de guvernări PDL au secat rezervele României şi au produs mari tulburări sociale.
Bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pentru anul 2013 este construit având la bază ideea de a genera creştere economică. De asemeni, prin toate elementele sale, bugetul are în vedere şi menţinerea unui echilibru între toate categoriile sociale, precum şi între nevoia de dezvoltare şi de respectare a angajamentelor asumate în faţa organismelor internaţionale neomiţând nici componenta socială.
Anul 2013, ca şi anul 2014, este un an de vârf din punct de vedere al plăţilor pe care statul trebuie să le facă în contul împrumuturilor contractate de la structurile financiare internaţionale de către Guvernele Boc – Băsescu, fiind vorba de miliarde de euro care trebuie să fie rambursate.
Chiar şi în aceste condiţii am reuţit să facem faţă tuturor provocărilor fără să recurgem la tăierile specifice guvernărilor PDL. USL a reîntregit salariile bugetarilor pe care PDL le-a tăiat cu 25%; USL a reîntregit pensiile şi le-a indexat cu 4%, pe care PDL le-a diminuat; USL a reuşit să găsească soluţii pentru a acorda fiecărei categorii sociale ceva în plus; PDL a tăiat venituri şi a impus măsuri îndreptate împotriva cetăţenilor. Mai mult, USL a majorat salariul minim pe economie de la 700 la 750 de lei, urmând ca acesta să ajungă la 800 de lei începând cu 1 iunie.
USL va încerca în continuare să găsească cele mai bune soluţii pentru a-şi atinge obiectivele de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor României, de a diminua decalajul faţă de ţările Uniunii Europene şi de a ajunge la România Puternică pe care ne-o dorim cu toţii.