Era cald, foarte cald. În două nopţi nu dormisem bine, am visat mai întâi că un câine mi-a muşcat mâna dreaptă care sângera. În noaptea următoare m-am văzut într-un tren-rapid. Peste un sfert de oră rapidul trebuia să iasă din gară. Mi-am amintit că undeva, pe peron, am ascuns un penar de lemn. Am sărit din tren şi am căutat penarul. Nu ştiu dacă l-am mai găsit, dar am fugit după tren pe o linie paralelă. Când am ajuns înaintea locomotivei de la rapid, un bărbat, care semăna cu cineva apropiat mie, a schimbat macazul… L-am întrebat când va mai veni vreun tren şi n-a ştiut să-mi răspundă.
Vineri, în ultima zi din septembrie, m-a vizitat Mihai Cotenescu. Era dimineaţă, tocmai încheiasem de redactat prima parte a serialului despre Aurelian Pană.
Nu a dat buzna în casa mea, îşi anunţase telefonic vizita. Ce dorea Mihai Cotenescu? Să-i mai dau informaţii „serioase şi cât mai multe” despre marele agricultor de la Frăţileşti?!?!. „De ce eu, Cotenescule?”, îl întreb, şi el îmi răs-punde: „Tu te-ai ocupat de el”.
Mihăiţă semnase tocmai contractul de editare a unei „cărţi importante despre Pană” cu conducerea Muzeului Naţional al Agriculturii, care se obliga să-i pună la dispoziţie întregul Fond arhivistic referitor la subiect, să-i achite cheltuielile de tipărire şi să-i plătească osteneala. Aferim, Gogule! Eu, Răzvan Ciucă, fondatorul Muzeului Naţional al Agriculturii, am fost, să folosesc un eufemism, evitat, împins chiar, după ce am fost pensionat (2011), de la orice eveniment scârţâit între uşile mai mult închise ale Casei care multă vreme mi-a fost a doua familie.
Patru ani (2012 – 2016) a durat corespondenţa mea cu „manager prof. dr. etc”. Îi solicitam doar dreptul de a-mi valorifica munca de cercetare ştiinţifică.
„În amabila atenţie a domnului Gheorghe Petre,
După 40 de ani de practică muzeografică – suficientă pentru a fonda şi dezvolta un muzeu naţional de agricultură – consider, teoretic cel puţin, că în privinţa valorificării prin tipărituri a cercetărilor ştiinţifice şi a eforturilor depuse pentru constituirea unor inedite şi valoroase fonduri de referinţă istorică, etnologică şi monografică, dispun de dreptul la preempţiune, cel puţin înaintea unor George Stoian sau Mihăiţă Cotenescu.
Revin, aşadar, cu solicitările formulate în adresele mele din 17 februarie 2012, 11 aprilie 2012, 6 iunie 2013 şi 20 iunie 2013. Vă rog insistent să le recitiţi…” (Slobozia, 22 martie 2016, R.C.).
Dinspre Muzeu mi s-a răspuns atât cât să mă îndoiesc de coeficientul meu de cultură sau de lipsă de umor: sunt invocaţi Eminescu, Titu Maiorescu, „concurenţa necruţătoare” etc, de parcă la uşa Arhivei M.A. stăteau la coadă cel puţin Nicolae Iorga, Vasile Pârvan şi C.C. Giurescu…
– I-am trimis la şcoală: „Preemţiune, preemţiuni, s.f. (jur.; în sintagma) Drept de preempţiune = privilegiul pe care îl are cineva printr-un contract sau printr-o lege, la o vânzare-cumpărare, de a fi, în condiţii egale, cel preferat dintre mai mulţi cumpărători. (Pr.: pre-em-ţi-u- ) . Din fr. Preemption (DEX).
Aparent, definiţia chiar vă favorizează, aduce în discuţie un act juridic (contract) şi o normă (lege) cu caracter obligatoriu, stabilită şi apărată de stat. În absenţa acestora, în multe domenii de viaţă funcţionează norme de drept consfinţite printr-o practică îndelungată: cutumă, consuetitudine, obicei.
Reţineţi, vă rog, şi exprimarea mea: „ consider, teoretic cel puţin… că dispun de dreptul de preempţiune, cel puţin înaintea unor… ” „ Sensul şi substanţa privilegiului invocat nu pot fi contrazise niciodată: realitatea performanţelor pe care le-am înregistrat în muzeografie este evidentă. Concret, în privinţa valorificării prin tipărituri a cercetărilor ştiinţifice, cărţile pe care le-am semnat (ca autor, co-autor sau coordonator ) s-au bucurat de recenzii elogioase, reportaje TV, premii naţionale ş.a. În plus, s-au vândut bine. Tirajul unor ediţii a fost chiar epuizat”. (Corespondenţă 2016, aprilie, R.C. – MA Slobozia).
Domnul Petre Gheorghe (Gogu), ajuns să-mi scălămbăie scaunul pe care l-am locuit, ar trebui să reţină că: în 1983, pe când eram directorul Muzeului Judeţean Ialomiţa, după revenirea de la al VI-lea Congres Internaţional al Muzeelor de Agricultură (CIMA 6), Stockholm – Julita, Suedia, 7 – 11 sept. 1981, şi după organizarea la Slobozia, sub egida Muzeului Judeţean Ialomiţa, al Simpozionului Naţional de Istorie Agrară a României, am iniţiat şi coordonat apariţia unui volum de aproape 800 de pagini: IALOMIŢA, MATERIALE DE ISTORIE AGRARĂ A ROMÂNIEI, colecţia Bibliotheca Romaniae Historiae Agriculturae (o premieră în literatura de specialitate) ş.a.
După ce a fost înfiinţat, la Slobozia, Muzeul Agriculturii din România, am asigurat continuitatea Colecţiei B.R.H.A., adăugând Seria Din istoria exploataţiilor agricole din România, cu excepţionalul volum Dumitru N. Seceleanu, Documente inedite, Ed. Orient-Occident, Bucureşti, 1997, precum şi mapa-album, – împreună au făcut furori la Târgul internaţional de carte de la Frankfurt, Germania – Domeniul Perieţi, Exploataţie Agricolă şi Horticolă, Colecţia BRHA, Seria… Ed. Orient – Occident, Bucureşti, 1997.
În anul 2002, la Editura Star Tipp din Slobozia, va apare în aceeaşi colecţie şi în aceeaşi serie impresionantul volum, distins cu premii naţionale, recenzat şi apreciat la congresele internaţionale de specialitate, Ferma model Perieţi. Repere istorice, politico-sociale, economice şi agrotehnice. Catalog de soiuri de legume şi flori.
În 2009, sub egida Muzeului Naţional al Agriculturii va apare eleganta şi surprinzătoarea lucrare a profesoarei de limba franceză Anca-Maria Georgescu-Fuerea, Perieţi, Slobozia. Evocări. Familia C. Georgescu – Fuerea, ediţie îngrită de Răzvan Ciucă (în calitate de „provocator” al cărţii, de director al Muzeului Naţional al Agriculturii şi de Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură) şi Viorica Croitoru-Capbun.
Atunci, nu ştiam că mai aveam doar doi ani până voi fi scos la pensie, fără drept de recurs la terfelirea condiţiei mele – iertaţi-mi nesmerenia – de ctitor. Am semnat ultima carte din spaţiul agrest al Locului din Slobozia Veche, cu Muzeu Naţional, Parc şi Biserică de la moşnenii din Poiana, 1737: Răzvan Ciucă, Viaţa agrară a Sloboziei, de la Leon Tomşa la Nicolae Ceauşescu, Muzeul Naţional al Agriculturii, Colecţia Bibliotheca Romaniae Historiae Agri-culturae, Seria Din istoria exploataţiilor agricole din România, Slobozia, 2010.
Pentru ctitorii mei de azi, voi sublinia condiţiile grafice remarcabile în care au apărut aceste cărţi, de fiecare dată susţinute de o iconografie aleasă şi însoţite de rezumate în limbile franceză, engleză, uneori şi germană.
Înainte de a-i veni şi ideea publicării unei cărţi despre Aurelian Pană, Mihai Cotenescu a spus „bogdaproste” pentru favorul primit din partea conducerii Muzeului Agriculturii din Slobozia care, desigur, în lipsă „de primul”, l-a considerat „istoricul potrivit la timpul potrivit”, M.C. a primit acces deplin la Fondul Cornăţeanu (o entitate constituită în exclusivitate de mine) şi a publicat o broşură cuminte, Nicolae D. Cornăţeanu, o viaţă dedicată progresului agriculturii româneşti, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2015. Firesc, pe spuzele Muzeului.
Ce Colecţie? Ce Serie? Ce rezumate în limbi străine? Ce Indice de nume şi localităţi? Ce grafică? etc.
Aferim, Gogule! Gheorghe Petre, un histrion cu tupeu, poartă cognomenul celui care de un cincinal are în principal un plan: să-i facă pe toţi să creadă că eu nu am existat.
Domnul Mihai Cotenescu mi-a fost coleg de facultate la Universitatea din Bucureşti. Îmi spune: „Măi, Răzvănel, îmi eşti prieten, dar să ştii, cu mine ai fost arogant”. Îmi scrie pe pagina de gardă a broşurii dăruite, Nicolae D. Cornăţeanu…:„ 16 II 2016. Lui Răzvan Ciucă pentru tot ce a făcut în activitatea sa de muzeograf şi director la M.A.S. Cu stimă…”
Îl privesc ca pe un atlet: a dat buzna în munca mea fără să clipească…
*
Cristina Pană pare să fi obosit. Știa că are un drum lung de făcut, dar s-a încumetat şi a plecat după omul ei, Cornel. Se spune că l-ar fi găsit sus, la o fermă.
Cavoul Familiei Pană se află la cimitirul Belu, figura 7, locul 35. A fost construit în 1944 după planurile întocmite de arhitecţii Tiberiu Ricci şi Duliu Marcu. Mozaicul interior este realizat de Olga Greceanu…
Răzvan Ciucă,
Slobozia, noiembrie 2016
A doua zi după intrarea Maicii Domnului în biserică
