miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăPOLITICALiviu Muşat (ADR Sud Muntenia): „Nu ar fi exclus ca în 2020...

Liviu Muşat (ADR Sud Muntenia): „Nu ar fi exclus ca în 2020 să candidez la Primăria Călăraşi”

- Advertisement -

După aproape doi ani, timp în care s-a autosuspendat din PSD Călăraşi, din cauza procesului în care a fost implicat, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, îşi doreşte să se implice din nou în activitatea politică a organizaţiei. Acesta spune că nu este interesat de o carieră politică, nici de vreo funcţie în partid, ci de o candidatură la Primăria municipiului Călăraşi.

„Din martie 2015 eu am fost suspendat din partid, pentru a nu aduce prejudicii de imagine. Nu au tăbărât pe mine să mă suspend, dar nici nu m-au întrebat ce şi cum, a fost decizia mea, mulţi şi-au făcut cruce cu limba în gură… Nu vizez neapărat o candidatură în interiorul organizaţiei, ci doar o implicare, voi vedea sub ce formă, voi vedea dacă este nevoie de mine… Nu mă preocupă o carieră politică. Recunosc că funcţia de primar este cea care mă încântă cel mai mult, nu cea de senator sau altceva… Pentru o comunitate această funcţie este cea care contează, restul sunt poveşti. Am avut o tentativă în 2016, eu aveam în mapa mea profesională să candidez la Primărie, dar fiindcă evenimentele s-au precipitat de aşa natură am lăsat-o baltă. Nu ar fi exclus ca în 2020 să candidez la Primărie.”, a declarat Liviu Muşat.

Preşedintele interimar al PSD, Ciprian Pandea, ne-a declarat că Liviu Muşat este binevenit în echipa PSD Călăraşi.

„Îl aştept să fie din ce în ce mai mult alături de noi, iar în ceea ce priveşte o candidatură la Primăria Călăraşi nu exclud această variantă, dar vom vedea la momentul potrivit cum vor sta lucrurile.”

Liviu Muşat este finul fostului deputat de Călăraşi, actual primar al Sectorului 5, Daniel Florea, iar în eventualitatea unei candidaturi ar putea fi sprijint de acesta, cu expertiză, ţinând cont de experienţa sa în alegeri.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de DNA, Muşat a anunţat că decizia Tribunalului Bucureşti, pe fond, a fost de achitare, atât pentru el cât şi pentru ceilalţi colegi din ADR Sud Muntenia.

Vineri, 26 mai, instanţa de judecată a Tribunalului Bucureşti a decis achitarea directorului ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Muşat, în dosarul nr. 24754/3/2015, deschis de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care au dispus trimiterea în judecată, din calitatea de inculpat, a directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Gabriel Muşat, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie. Achitaţi în cadrul aceluiaşi dosar figurează Mariana Vişan, director adjunct Organism Intermediar POR în cadrul ADR Sud Muntenia, şi Dragomir Scripcă, expert în cadrul Biroului Judeţean Ialomiţa al Agenţiei.

„Suntem după 31 de luni de când a început seria de percheziţii din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, mai precis în data de 29 octombrie 2014. Din februarie a urmat punerea sub acuzare, moment în care am devenit inculpaţi, iar din iulie 2015 dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti. În toată această perioadă, de peste 900 de zile, am răspuns tuturor solicitărilor, ne-am prezentat la toate termenele de judecată, care au fost în număr de peste 30, iar dosarul s-a  soluţionat cu sentinţa de achitare pentru toţi colegii din Agenţie implicaţi în această speţă.”, a spus directorul ADR.

Asupra acestei speţe, judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat o primă soluţie, aceasta putând fi atacată cu apel. Decizia, emisă vineri, 26 mai, în cazul directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Gabriel Muşat, acuzat de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, este aceea de achitare. Instanţa a motivat sentinţa prin faptul că infracţiunea nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în cazul Marianei Vişan, director adjunct Organism Intermediar POR în cadrul ADR Sud Muntenia, precum şi în cazul lui Dragomir Scripcă, expert în cadrul BJ Ialomiţa al Agenţiei, acuzaţi de instigare la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.

Legat de acuzaţiile care i s-au adus, Liviu Muşat a declarat presei că nu i s-a spus exact ce a făcut greşit şi dacă putea să facă altfel.

„Cea mai mare frustrare pe care am avut-o în această perioadă a fost că putea măcar să mi se spună Domne puteai să faci aşa şi ai făcut altfel. Ni s-a reproşat, am fost acuzaţi că ne-am făcut defectuos treaba, în sensul unor amânări nejustificate ale unor vizite la proiecte. Beneficiarul a avut posibilitatea să recupereze nişte întârzieri în derularea proiectului. Ceea ce s-a dovedit că nu a fost nimic în neregulă.”

- Advertisement -
ALTE ȘTIRI

ULTIMELE ȘTIRI

- Advertisment -

ARHIVĂ

Cele mai citite