Nu odată, președintele liberal al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost acuzat că face jocurile PSD în județ, ultima oară chiar la conferința de presă prilejuită de vizita președintelui PNL, Ludovic Orban.
Senatorul Răducu Filipescu, fost președinte al PNL Călărași, spunea atunci că: „Din momentul în care a apărut Vasile Iliuță partidul a început să slăbească din ce în ce mai mult iar deal-urile pe care le face el cu PSD-ul, că are întrevederi săptămânale și pun la cale tot felul de planuri, astea nu sunt străine nici presei și nici celorlalți. Că face sau nu face blaturi e greu de demonstrat dar eu sunt convins că niște blaturi sunt făcute în perspectivă pentru slăbirea PNL din interior. Partidul pierde poziții, iar acestea sunt ocupate prin abuz de influență de PSD, pentru că domnul Iliuță pune pesediști peste tot. Scoate liberali și pune pesediști. Asta nu e o acțiune politică împotriva PNL?”
În ultimele două săptămâni, Vasile Iliuță a avut o serie de acțiuni ce pot fi catalogate, măcar, prea amabile față de social democrați.
Vineri, 18 august a.c., de la Consiliul Județean pleacă o adresă către Ministerul Educației în care se reproșează lipsa de colaborare a inspectorului general școlar Constantin Tudor cu instituția pe care acesta o conduce pe problema programului „Lapte și corn”. În aceeași zi, seara la ora 22.00, pe adresa ISJ Călărași sosește ordinul de revocare al inspectorului general Constantin Tudor, iar la baza demiterii sale stă inclusiv adresa de la Consiliul Județean. Acesta spune că o astfel de adresă nu a mai fost trimisă niciodată către Mininister de la Consiliul Județean și că astfel de comunicări se fac doar cu Inspectoratul Școlar.
Mai mult, Tudor acuză Consiliul Județean condus de Vasile Iliuță că a răspuns unei comenzi politice a PSD. „Noi sprijinim CJ în aplicarea programului lapte și corn, dar nu e obligația noastră să urmărim completarea anexelor respective. (…) Consiliul Judeţean a trimis la comandă politică adresa la minister. Această adresă nu s-a transmis niciodată la minister, aceasta ajunge doar la ISJ, acum s-a trimis pentru prima dată, la comandă politică.”, a declarat Constantin Tudor.
Marți, 22 august, Vasile Iliuță se întâlnește la Grădiștea cu președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, prezent la inaugurarea lucrărilor de modernizare a stației de pompare din amenajarea de irigații Boianu-Sticleanu și Gălățui-Călărași. Dacă administrativ participarea președintelui CJ Călărași la vizita lui Dragnea în județ poate fi relevantă, din punct de vedere politic, întâlnirea unui lider marcant al PNL Călăraşi cu şeful PSD, în acest context, este oarecum atipică.
Joi, 24 august, preşedintele CJ Călăraşi convoacă o şedinţă extraordinară, la solicitarea PSD, al cărei unic scop a fost discutarea majorării prețului la apă de către EcoAqua Călărași, deși decizia fusese deja luată în Consiliul de Administrație din care fac parte inclusiv reprezentanți ai CJ. Discuție care ar fi putut avea loc, după părerea unora, în ședința ordinară din 30 august a.c. la punctul diverse. Președintele PNL Călărași, Daniel Drăgulin, a numit acea întâlnire drept un „bâlci ieftin”.
Întrebat dacă Vasile Iliuță a primit vreo sancțiune din partea organizației, pentru acuzațiile anterioare aduse acestuia, exceptând cazurile prezentate în acest articol, președintele PNL, Daniel Drăgulin a afirmat că nu s-a dat niciuna până în acest moment.
„Nu s-a dat nicio sancțiune până la ora aceasta pentru că, din discuțiile purtate într-un cadru mai restrâns, s-a ajuns la o concluzie, să respectăm statutul partidului iar relațiile de colaborare cu PSD să înceteze. Este propunerea pe care președintele partidului (n.r. Ludovic Orban) a făcut-o și în Congres. Aceste colaborări… ne gândim, nu neapărat în sensul dezvoltării comunității, prin luarea unor hotărâri, s-a referit la cu totul altceva, la blaturi.”
Punctual, vizavi de situațiile relatate mai sus, Drăgulin a fost rezervat, afirmând că, în ceea ce privește întâlnirea lui Iliuță cu Dragnea, acesta, în calitatea sa de președinte de Consiliu Județean, „putea să se ducă sau putea să nu se ducă, a preferat să se ducă” dar nu vede nimic anormal în acest lucru.
Despre adresa către Ministerul Educației, președintele PNL spune că nu cunoaște detalii: „nu am văzut acea hârtie de la CJ, nu știu cine a scris-o, dacă au făcut-o, au făcut-o în cunoștință de cauză. (…) După părerea mea, acea hârtie nu trebuia trimisă în ziua respectivă, dar, dacă a fost solicitată, au trimis-o, iar hotărârea au luat-o la ora zece seara. Înseamnă că au fost niște discuții acolo, a fost premeditată, poate, această acțiune… Ca abordare politică nu mi se pare corect. Nu pot să vă spun că a făcut bine sau nu, noi vom analiza această problemă, vom vedea cine a scris-o, vom vedea dacă respectiva persoană este membru de partid și la inițiativa cui a făcut-o. (…) E o problemă politică a PNL pentru că avem președinte și vicepreședinți, dacă ei sunt implicați în acest lucru, vom discuta, dar nu a afectat partidul. Dacă o luăm din punct de vedere al colaborării, este alt aspect și atunci vom pune în discuție acest lucru.”
Deși convocată de Vasile Iliuță, ședința extraordinară în care s-au cerut lămuriri suplimentare față de creșterea prețului apei este dezavuată de Daniel Drăgulin și spune că și acest aspect va fi discutat în ședința BPJ.
„Am participat la începutul acestei ședințe și chiar m-a dezamăgit, aveam o altă impresie față de consilierii PSD. Sub aspectul solicitării unor informații vizavi de EcoAqua, le puteau lua și de la Marcel Nuțu și de la Cezar Neagu. (…) Mi s-a părut un bâlci ieftin, pe care PSD-ul îl face în ultima perioadă, ei deja primiseră răspunsurile la întrebări, joi (24 august) a fost doar o repetiție. Eu cred că e cu totul alt aspect, pentru că în perioada următoare se vor alege directorii pe următorul mandat…”, a precizat Drăgulin.
Un lucru pare cert, la nivelul organizației PNL Călărași nu s-a stabilit cu exactitate definiția „colaborării” cu PSD-ul și limitele până la care se poate merge.
Ludovic Orban este cel care a solicitat imperios ca astfel de relații politice să nu existe sub nicio formă, altfel, asemenea înțelegeri transpartinice au existat și vor exista întotdeauna.